Umblă vorba că Traian se ducea în Ischia să facă băi termale înainte de fiecare mare bătălie. Parcă și aud dialogurile, pe la el prin palat: Unde e Boss? A, e plecat la băi, se mai drege puțin de reumatism, că după aia se duce să-i secționeze gâtul lui Decebal. Hm, e posibil să fie ceva adevăr aici, din două motive: unu la mână, pe atunci nu existau spitale, tomografe și aspirină, afecțiunile se tratau cu buruieni, prișnițe și ape puturoase; apoi, Traian a avut atâtea bătălii la viața lui, încât orice sejur la băi era, inevitabil, unul de dinaintea luptei.
Dacă s-ar mai păstra obiceiul, și-acum te-ai ciocni pe insulă cu dictatori. Ai lua autobuzul spre băi cu nebunul ăla de Kim Jong Un sau cu măscăriciul de Donald Trump, veniți aici să se bălăcească înainte de-a se bate în rachete. Pentru că insula, ca și pe vremea lui Traian, e tot vulcanică. Adică spun geologii că vulcanul e stins, dar localnicii se jură că oriunde ai săpa puțin mai adânc, dai de apă fierbinte. Iar eu merg pe mâna localnicilor, mai ales că insula e plină de hoteluri cu băi termale, ba chiar și un imens parc termal, Poseidon, unde nemții bătrâni își tratează guta și hemoroizii.
Fiindcă, da, pe Ischia sunt mai mult nemți și italieni (să dai peste italieni în Italia mi se pare destul de firesc), decât alte nații. Nu e insulă de fițe, cum e Capri, nu e cu cluburi, cum e insula Mamaia din Constanța, nu e pentru golf, șoping sau mai știu eu ce. Aici vii pentru liniște, pentru plimbări fantastice și pentru apele alea împuțite, care miros a ou clocit, în care, dacă bagi fundul, te vindeci de durerile din gât.
Eu n-am intrat în stabilimentele cu apă termală. Nu că nu m-ar fi interesat, deși sunt sănătos tun, chiar și dacă mă analizezi gol pușcă. Dar mi s-a părut scump. În parcul Poseidon, de exemplu, cred că intrarea era undeva la 30 de euro. Sunt mult mai multe chestii pe lumea asta care mă fac bine, decât să-mi bag cracii într-o apă care pute ca dulapul cu bocanci al unei companii de infanterie. Mă rog, dacă te dor șalele și te scot din minți cârceii, e posibil să merite, deși cred că e mai ieftină o injecție cu Diprophos.
Nouă ne-a plăcut foarte mult să ne plimbăm. Am luat o pârțâietoare de autobuz, vechi și fără aer condiționat (nu l-am ales dinadins, așa erau toate) și am dat tur insulei de la dreapta la stânga. Am coborât în aproape toate stațiile de pe traseu, am mers pe jos, apoi am luat autobuzul și tot așa. Ce am ținut minte, vizavi de asta, este faptul că stațiile erau în general nemarcate (noi ne-am așezat unde am văzut oameni adunați) și fără un orar al autobuzelor, ceea ce îți cam poate da emoții: ai de așteptat cinci minute sau jumătate de oră? Din fericire, am văzut că trec des.
Autobuzele se iau dintr-un soi de stație centrală, lângă port. Cele inscripționate CD înconjoară insula pe dreapta. Dacă vreți la stânga, luați CS. Biletul costă 1.2 Euro în stație sau 1.7 Euro la șofer. Eu zic să luați din stație 🙂 Dar și mai bine zic să luați abonament pe o zi, costă 4 Euro și vă permite să urcați și coborâți oricând pe traseu. Vă previn că majoriatea șoferilor par să-și dorească să ajungă cât mai repede la capăt de linie, scop în care conduc ca apucații, iar autobuzele nu au aer condiționat (pentru bucureșteni e ceva obișnuit).
Se pot închiria și mașini, prețul e OK (cam 25 de euro pe zi), nu stați cu grija accidentelor fiindcă mai toate turismele de închiriat sunt deja boțite de șoferii anteriori, dar e o problemă: străzile sunt foarte înguste, nu există trotuare sau teren în afara carosabilului, deci dacă vă treziți cu un autobuz sau camion în față… hm, s-ar putea ca emoțiile să vă strice concediul.
Se mănâncă destul de bine în Ischia, dar și scump. În general sunt restaurante mici, liniștite, ținute de localnici, în care găsești pizza bună și felurite paste, inclusiv cu fructe de mare. Gnocchi ala Sorrentina sunt paste cu mozarrella, sos de roșii și busuioc și se spune că sunt specifice acestei părți din Italia.
De asemenea, se bea. Vin roșu sau alb, în general cu o felie de piersică adăugată. Nu mă omor după piersică, pot să o iau și separat sau chiar pot să renunț la ea, dar vinul (roșu, de-al locului) l-am nimerit bun. Tot de-al locului am văzut că e și un lichior numit rucolina- pentru că e făcut din rucola, v-ați prins. Eu nu l-am încercat. Dacă aveți voi curaj, poate-mi spuneți cum vi se pare.
Foarte bună, ca mai peste tot în Italia, este înghețata.
Dar, cum vă ziceam, e scumpă treaba, fără 20-30 de euro de căciulă/bască aproape nu are rost să vă așezați pe scaunul restaurantului, iar la tot ceea ce mâncați sau beți, CHIAR ȘI LA ÎNGHEȚATĂ!, se adaugă obligatoriul bacșiș, căruia ei îi zic coperto.
Eu am luat și o ciocolată cu efect de Viagra dar, după ce am mâncat-o, n-am înțeles de ce e numită așa. Poate trebuia să mănânc un bax?
Foarte mult mi-a plăcut castelul Aragonese
A fost construit pe o insulă aflată lângă… insula Ischia, ceea ce mi se pare o aroganță maximă (mi se pare că e ca și cum ți-ai face baie în baie). Asta acum mai bine de două mii de ani. După aia proprietarii s-au tot rânduit, unii au mai construit un zid, alții o biserică (sunt vreo 13, foarte vechi). Unul dintre ei s-a săturat să se suie în barcă ori de câte ori avea o treabă pe insula mare, așa că a făcut un drum uscat care le leagă. Din 1912 înțeleg că e proprietate particulară și zău de nu mă oftic că nu sunt eu proprietarul.
Intrarea în Castel costă 10 Euro. Hai că nu-i gaură-n cer 🙂
Merită să vă urcați în Castel măcar pentru perspectiva absolut fantastică pe care o veți avea asupra insulei. V-aș fi convins și cu poze, dacă nu mi s-ar fi terminat bateriile aparatului chiar atunci.
În curtea Castelului e Casa Soarelui, unde înțeleg că sunt lucrări de-ale artiștilor locali. Plângă și acum de ciudă că am găsit Casa închisă. M-am tratat de durerea de suflet că n-am văzut cine știe ce bâzdâgănii locale cu un desert excelent, Tortini al cioccolato, 4 Euro porția.
Aproape de castel se află o plajă cu ape termale- Cartaromano e numele ei. Spectaculos la ea e doar faptul că are apă termală și că poți înota iarna (mă rog, aici iarna nu e dură ca la Miercurea Ciuc). Altfel, cam stâncoasă și mare cam agitată, deci nu pentru copii.
Un alt loc care m-a uns la inimă a fost Sant Angelo
Un sat cu case vechi, răsfirate pe coasta abruptă, proaspăt văruite, cu străduțe pietruite, care-ți dau un dulce sentiment de vacanță, chiar și cu atâția nemți împrejur (când vorbesc ăștia între ei ai impresia că se ceartă). Magazinele cu suveniruri sunt săpate in stâncă, ceea ce a redus mult cheltuielile cu construcția, pentru proprietari, și a adus un plus de farmec pentru turiști.
Un scurt ponton peste apă duce către un munte scund, a cărui coastă este făcută dintr-un fel de lavă solidificată ce arată ca un jambon.
Am făcut o minunată baie de soare acolo și, pentru că nu era nimeni în preajmă și nu voiam să-mi uzez slipul de baie, am făcut o baie în mare așa cum m-a adus mama mea pe lume, brunet și nud. A fost perfect.
Una peste alta, m-aș întoarce oricând în Ischia, pentru vreo două zile.
În Ischia se ajunge luând un ferry din Napoli. Sunt două companii, SNAV și Caremar, care operează din portul Molo Beverollo, lângă Castel Nuovo. Biletul poate costa de la 11 la 20 de Euro, în funcție de companie și tipul de navă, iar drumul durează până într-o oră și jumătate (sunt vreo 30 km)- mai puțin dacă luați o navă mai ieftină, mai mult dacă mergeți cu un ferry mare și leneș.
Exceptionala ideea de a imparti cu noi unele amintiri din calatorii. Personal ma declar mai mult decat incantata fiindca acum, iarna , ma pot imagina pe tarmuri calde. Un singur regret : nu pot simti mirosurile marii, inghetatei, vinului… poate domnul cel amabil care se ocupa cu partea tehnica are vreo idee.