Eu împart locurile în două: cele în care țin morțiș să revin, după care tânjesc și a căror amintire mă face să suspin duios, ca prințesa din poveste, și cele în care nu mai opresc nici măcar când am pană.
În cabana Plaiul Foii m-am simțit bine imediat ce am intrat, deși venisem cu ceva îndoieli, din cauza celor doar două stele bătute-n cuie pe fațadă. Mă așteptam să-mi cadă în creștet para dușului, să găsesc capete de cerbi pe pereți, să am apă caldă doar dacă mă duc în chiloți să i-o cer administratorului, în toiul nopții. Chestii din astea, știți voi, aproape tipice.
Văzusem eu ceva poze înainte, dar știu bine de ce e-n stare fotoșopul și, până nu văd cu ochii mei, așa slăbiți cum sunt ei de etatea înaintată în care mă aflu, nu cred.
Iar fațada, mai ales iarna (când nu sunt renumitele mușcate la ferestre), să fim sinceri, nu e spectaculoasă. Înăuntru poate fi orice.
Primul lucru pe care l-am simțit a fost aerul clădirii. Curat. Proaspăt. Cu iz de lemn bun, amestecat cu un ușor duh de mâncare, strecurată prin ușa restaurantului. Și cald, fraților. Când vii noaptea, de la -14 grade, și dai într-o căldură ca de sobă încinsă iar recepționera nu se grăbește să închidă ușa în urma ta, înțelegi că ai nimerit unde trebuie.
Apoi am început să observ detaliile.
Lemn frumos, ușor antichizat, dat cu un baiț mat, fără luciul ăla prostesc caracteristic cabanelor așa-zis tradiționale din bușteni, care pretind că imită moda din vremea dacilor, de parcă Burebista mânjea bârnele cu lac sclipitor.
Obiectele de mobilier. Uitați-vă și voi, nu mă forțați să scriu prostii. Sunt câteva poze mai jos, pe care le-am făcut singur. Așa slabe cum sunt ele, eu zic că sunt relevante. Vă dați seama că n-am venit cu noptierele de acasă, doar ca să laud o cabană care nu-i a mea.
O să par ușor feminin (ca să contracarez asta, vă zic că mă duc la sală și nu ca să fac dansuri de societate), dar mi-au plăcut inclusiv abajururile. N-aveți decât să râdeți. Eu vă spun că am fost cazat și cincizeci de pași mai departe, într-un loc în care a trebuit să cumpăr singur becuri, deci știu să fac diferența.
Da, și perdelele. Pe gustul meu.
(E clar că aici a fost mână de specialist. Nu e genul de amenajare care îți iese de capul tău, cu obiecte cumpărate de ici și de colo. Totul se leagă, de la duș și până la feronerie.)
Patul- bun. Ce bun?!, minunat. Saltea în firea ei, lenjerii ca la mine acasă, perne moi chiar și pentru capete tari, ca al meu.
Ne-am cazat într-un dormitor mare, la etajul II (cel cu tavan înclinat, din fotografia de mai jos), pentru că avea balcon. Dormitor larg, nu dai cu tibia de marginea patului. Dar a fost ceva ce nu ne-a plăcut: în camera de alături era un copil care țipa continuu.
Cabana era aproape goală- era mijlocul săptămânii-, ni s-a părut stupid să rămânem lângă o alarmă cu picioare, așa că ne-am mutat într-o cameră de la etajul I. La fel de bine amenajată (un plus: cadă, în loc de duș, cum avea camera de la mansardă. Veniți cu lumânări parfumate de acasă, dacă aveți nebunii în cap), doar un pic mai mică, trebuia să fiu puțin atent când treceam pe lângă pat.
Dacă puteți, aruncați un ochi în mai multe camere. Au același preț, dar sunt diferite. Eu vă sugerez să începeți cu etajul I, dacă vreți să aveți o perspectivă faină de la fereastră
Mie-mi plac amănuntele, mi se par semnul suprem de respect. Un mâner de calitate, o clanță în regulă, chestii din astea. Sunt dovada că omul care s-a ocupat de locul ăla a fost profesionist, a făcut-o bine, poate chiar cu drag.
Un astfel de amănunt e ceasul de fier din fațadă (e într-o fotografie de mai jos). Sunt sigur că a costat ceva parale și nu știu câtă lume îl remarcă, vasăzică nu sunt convins că e o investiție rentabilă. Dacă patronul nu l-a tăiat de pe lista de cheltuieli, are toată aprecierea mea. Chiar o are.
Acum să vă zic și câteva vorbe despre loc. Cabana e așezată chiar la intrarea în Parcul Național Piatra Craiului. La capătul unei șosele asfaltate, care pleacă din orașul Zărnești. Îți ia jumătate de ceas, cu mașina, să ajungi din oraș aici. Floare la ureche, mai ales dacă te gândești că ajungi într-un Parc, totuși.
Parcare imensă, cu acces lejer. Pot parca și soțiile șoferilor.
Poate sună ca o lozină, dar ar fi frumos ca fiecare dintre noi să respectăm acest loc minunat. Nu aruncăm gunoaie pe jos, nu punem manele la maximum, nu scriem rahaturi cu briceagul, pe copaci.
Eu sunt înnebunit după acest loc. M-aș muta aici și mâine, dacă Soros, Paris Hilton sau altcineva mi-ar asigura traiul. Îmi place primăvara, vara, toamna și iarna. Exact, ați observat bine, sunt toate anotimpurile.
E un loc bun pentru orice. Pentru orice activitate legată de munte, mai precis. Se pot face drumeții lejere, de ore întregi, dar vă puteți cățăra și pe creste, dacă altă treabă n-aveți. Sunt multe trasee care pleacă de la cabană, dar sunt și locuri la care ajungeți după un scurt drum cu mașina- Prăpastiile Zărneștilor, de exemplu.
Pun mai jos câteva fotografii, ca să n-o mai lungesc cu vorba. Am pozat în ordine, de la ieșirea din cabană și până într-un punct în care am ajuns după două ore de mers.
Să nu uit: căldură cât cuprinde (noi am oprit peste noapte un calorifer, deși afară era ger), fără pene de curent, semnal excelent de telefonie (verificat: Digi și Orange) și wi-fi ca la mama acasă.
* Nu înțeleg de ce alții cred că în Paradis e mereu vară*…. poate vară nu, dar soare , DA ! Un Paradis în care calci prin bălți și noroaie e greu de imaginat, deși noi, românii, ne-am simți imediat bine. Și mai e ceva – oare cum se îmbracă norocoșii care sunt primiți acolo ? E voie cu haine/accesorii de firmă ? De acolo vine strigarea * mai bine gol decât cu blană*? E unisex îmbrăcămintea ? Uite câte nu știm în schimb și morți vrem acolo.
Ai dreptate, Anca, ne aruncăm ca fraierii cu capul înainte, fără să știm ce ne așteaptă. Eu n-aș fi foarte încântat să locuiesc într-un ținut în care curg doar râuri din lapte și miere. Îmi închipui ce muscăraie trebuie să fie acolo- pentru că și musca este ființă de-a lui Dumnezeu, nu se poate să n-aibă parte de Rai, și ce rai mai bun pentru o muscă poate să fie decât cel în care găsește la discreție și lapte, și miere? Nu mai vorbesc de țânțari- unde e vegetație și umezeală, apare și nenorocitul ăsta.
Poate accepți că un Rai de iarnă, cu zăpezi și un pic de frig e o variantă mai bună?