Continui seria reportajelor de toamnă, a locurilor în care poți bea vin direct de la producătorul lui. Locuri în care, de asemenea, te poți caza și din care poți pleca în călătorii prin împrejurimi. Luați-vă paharele și urmați-mă.
Între Iași și Chateau sunt 170 km, pe care îi poți străbate în vreo două ore și jumătate, la viteza medie de 60 km/h. Evident, poți trece soția pe locul din dreapta și conduci tu, caz în care distanța rămâne aceeași, dar se micșorează timpul în care o parcurgi. Atenție mare, însă: dacă drumurile românești sunt proaste, cele moldovenești sunt încă și mai proaste. Dacă n-au gropi, au denivelări și dacă nici din astea nu au, înseamnă că nu sunt drumuri.
Sau puteți merge cu avionul până în Chișinău (aeroport decent, modernizat, liniștit și aerisit), iar de la aeroport la castel luați un autobuz sau un taxi- sunt doar 45 km.
Castelul moldovenesc cu nume care pare franțuzesc
Întâi de toate, hai să lămurim de unde vin numele astea sucite. Se pare că domnitorii Moldovei au plătit mercenari secui care să apere zona de invaziile tătare. Noi ne lăudăm că am fost sabia creștinătății, că fără mignonul Ștefan cel Mare și Mihai ză Great Apusul ar fi fost sub Semilună, dar deschizi o carte de istorie și afli că am fost destul de șmecheri: moldovenii au delegat sarcina secuilor, iar Mihai l-a angajat cu carte de muncă pe mercenarul sârb Baba Novac, numit după un bulevard din București. S-ar părea că și atunci erau probleme cu forța de muncă, găseai cu greu meseriași în zonă.
Secuii aveau tabăra într-un loc pe care l-au numit Varhely. Var = cetate, hely= loc. Într-un cuvânt: loc al cetății. După ce secuii și-au încheiat contractul, moldovenii rămași au numit locul Orhei, care înseamnă cetățuie sau curte boierească părăsită. Cincizeci de ani mai târziu ar fi putut să dea numele Locul în care nu mai e nimic, fiindcă între timp atât cetatea mongolilor, cât și cea a secuilor dispăruseră.
Vartely se pare că este traducerea fonetică a secuiului Varhely. Un fel de bonjour scris bonjur, sau coq au vin scris cocovan
Acum, după ce am făcut ceva ordine în limbă, să punem și ceva bun pe ea: vin.
Vinuri franțuzești cu nume moldovenești
Am băut vreo cinci vinuri la Chateau și toate mi-au plăcut. Încep cu Taraboste, un melanj a troix de Cabernet Sauvignon, Merlot și Syrah. Acum 2000 de ani tarabostes erau aristocrații dacilor și cam același statut are azi vinul omonim pentru crama Vaterly. Se ține 24 de luni la maturat în butoaie noi din stejar franțuzesc, un tratament de înnobilare de care puține vinuri au parte. Dacă s-ar da asta la biserică, m-aș duce zilnic la împărtășanie și nu m-aș lăsa până când popa nu mi-ar turna pe gât cinșpe lingurițe cu vârf. E un vin care se produce în cantități limitate– doar vreo douăzeci de mii de sticle, din cele 1.5 milioane ieșite anual pe poarta castelului.
Oenologii simt în el arome de coacăză neagră, vanilie, nuci și vișină. Ca orice vin, iese diferit de la an la an. De excepție se pare că au fost liniile anilor 2007, 2009 și 2011. Anul acesta, aud, va ieși încă un rând epocal. Noroc… să avem!
Destupă sticla cu 20-30 de minute înainte de-a bea din ea. Așa ajung la orgasm aromele!
Mi-a plăcut, de asemenea, Individo roșu (bun, recunosc, eu sunt subiectiv aici, îmi plac roșiile) și spumantul clasic.
M-a dat pe spate (sau era să mă dea, dacă nu mă ținea un prieten) Ice Wine Riesling 2013. Pentru cine nu știe, explic aici ce este un Ice wine. Acum spun doar că este un vin dulce (dulce natural!) cu arome de piersică și pepene galben, care rămân multă vreme în gură. Zeus, în Olimp, cred că asta bea înainte să le fugărească pe drăcoaicele alea cu care se împerechea. Dacă n-ar fi trebuit să-mi păstrez un vag aer macho, de mascul care bea doar roșu și sec, din ăsta aș fi băut o sticlă. Da, merită cu prisosință 90 de lei!
Cam din aceeași categorie, a nectarelor zeiești, dă-mi voie să-ți recomand un Chardonnay Botrytis. Un vin dulce, cu arome de miere, ananas, caise coapte și piersici. Pentru o sticlă ca asta m-aș bate cu Bruce Lee, mai ales că Bruce Lee a murit și n-are cum să-mi accepte duelul.
Chardonnay Botrytis e o serie limitată, produs în cantități variabile de la an la an, în arome care pot diferi ușor, sesisabil pentru cei cu papile potrivite
Botrytis cinerea e o ciupercă. În mod normal e pacostea podgoriilor, viticultorii dau cu pesticide ca să o țină departe de struguri.
Când se așează pe Chardonnay, ciuperca asta suge tot ce e de prisos în boabe, adică apa, și lasă înlăuntru doar zahărul și mineralele. Bine, e nevoie și de niște condiții de mediu speciale, care se întâlnesc în podgoria basarabeană, așezată pe o coastă ce coboară într-un râu: aici e și soare, și umezeală, plus solul calcaros. Nu prea ai cum să faci așa ceva acasă, oricâte ciuperci ai avea la îndemână.
Ăsta e genul de vin despre care, dacă nu te pricepi, spui: dă-I dracului, sigur au pus arome și zahăr. Vă zic eu că n-au pus. E vin pur, nu Cola.
Se putea bea și apă, din câte am văzut. Cum nu eram împărtășit de ceva vreme, de vreo 45 de ani, am zis să mă țin departe.
Acum să vă zic câteva lucruri și despre restul.
Ce au în comun mireasa, patul și mâncarea
Se mănâncă foarte bine aici. Sigur că poți comanda și feluri tradiționale, dar îți recomand să mergi pe bucătăria de inspirație franțuzească. Mâncăruri cu gust fantastic și, neașteptat pentru mine, sățioase. Când am văzut ditamai farfuria, în mijlocul căreia părea să fie foarte puțină mâncare însoțită de foarte multe frunze, plus niște urme de sos pe margini, am zis: oo, Mazilu e invitat să mănânce o pictură, nu o mâncare, ia să scoată Mazilu sendviciul din geantă, ca să nu piară de foame. Apoi Mazilu a mâncat ce era în farfurie și, credeți-mă, la final a fost fooooarte mulțumit.
O notă foarte bună, zece cu plus, coroniță și medalie dau și personalului. Echipă bine școlită, rafinată, alcătuită din tineri cu un aer profi, de majordomi englezi. Reținuți, eficienți, preciși.
Terasa e foarte faină. Loc de reverii, de melancolii de toamnă.
Unii oameni vin aici să se cazeze. Am înțeles că sunt 40 de locuri, în 3 case mari, de inspirație tradițională, corespunzătoare celor trei regiuni ale Basarabiei: de sud, de centru și, hai că e ușor, de nord. În parcare erau trei mașini cu număr de Iași, când am fost eu.
De asemenea, aici vin multe perechi în care femeia e îmbrăcată în alb. E o chestie cu cap: mireselor le prinde foarte bine să se pozeze într-un décor frumos, iar mirilor să bea un pahar de vin bun, ca o ultimă dorință a condamnatului.
Mă opresc aici, fiindcă nu-mi gătiți voi dacă se supără nevastă-mea.
