Am fost la munte cu dl. Dinu Lazăr. Un fotograf minunat și un om deosebit. Eu am făcut poze, dumnealui a făcut fotografii. Pentru că n-am avut cum să i le fur, le postez pe-ale mele. Te inspiră? Dacă da, uite ce zic.
Când pleci
O să-ncep urât, cum a început dl. Lazăr cu mine: la 4 dimineața. Știu, sună ca naiba. Dar numai așa poți avea o șosea liberă, prinzi niște cețuri superbe pe văi și saluți răsăritul soarelui cocoțat pe o culme.
Nu e ușor să fii conștient la ora aia, când și polițaii din tura de noapte dorm în post. Să-ți spun cum mi-a fost mie? Mi-am propus să mă trezesc la 3, de la 1.30 am aruncat ochii pe ceasul deșteptător, la 2.40 m-am trezit, tulbure de somn și… tot am întârziat. Pentru că fix când era să ies pe ușă m-a apucat pântecăraia. Asta-i viața, de ce să facem pe grozavii?
Unde mergi?
Contează și ce vrei. Eu am ieșit la văzut/trăit/pozat/cafele/prăjituri. Fără gagici, fără copii sau șoping. Am marcat Șirnea, Moeciu de Jos, Peștera, Măgura și Bran. În ultimul loc, la excelenta brutărie Panner, am beut cafele și am dat lovitura la glicemie cu câte două rânduri de prăjituri de-alea de se topesc sub cerul gurii ca zăpada sub soarele de martie.
După Râșnov nu o lua la stânga, lucrează ăia la drum mai mult decât egiptenii la cavoul lui Tutankamon. Ia-o la dreapta și treci prin Zărneștiul nou, apoi Măgura. Orientează-te spre Prăpăstiile Zărneștiului, dar la Fântâna lui Botorog fă stânga, peste deal.
Ce e de văzut
Nu mare lucru. Munți, dealuri, văi, copaci, ceață. Le găsești și pe internet, dacă vrei. Dar mai bine le vezi pe viu, că și vinul băut este mai bun decât vinul privit pe youtube. Dacă ai ceva sensibilitate în tine, ți se-nfioară pielea pe tine când soarele răsare din ceața păstoasă, ca o frișcă vărsată peste lume. Iar liniștea, știi cum e? Liniștea aia cu zgomote, cum numai dimineața, în sălbăticie, poate fi: un muget de vacă aruncat din deal în deal, un lătrat leneș, o ușă trântită într-o șură. Cum cred că era înainte ca Dumnezeu să facă manelistul, drujba, bormașina și claxonul auto.
Ce-ți trebuie?
Bocanci, izmene (dacă ai cracii sensibili), bluze bune, geacă ușoară, călduroasă și impermeabilă, fes (sau bască, dacă ești hipster), aparat foto, ceai și cafea. A, era să uit: ia și o mașină 4 x 4, dacă nu vrei să rupi baia turismului prin vreo hârtoapă. Majoritatea drumurilor sunt relativ bune, dar tot munte e. Nu te poți duce cu Matizul, zău.
Ce vreau să subliniez
Sunt niște zone absolut minunate. Puncte din care poți vedea până hăt departe, ceața care se dă pe toboganul dealurilor cu o viteză neașteptată, bruma care s-a așezat pe pajiști în adâncul nopții, stâncile târâte sub el de ghețarul care a luat-o la vale aici, pe vremea când Iliescu intra la Facultate, acum nușcâte milioane de ani. Pomi chirciți, parcă de groaza unor vedenii nocturne, și mesteceni suri și mlădioși, înfipți în deal ca firele de păr în țeasta lui Trăistariu.
Cât timp îți trebuie?
Noi am plecat la 4 din București, am condus cu viteza legală (zic asta pentru că a condus dl Lazăr și nu vreau să aibă probleme), am bănănăit prin toate locurile pe care le vezi, am stat îndelung la cafea și prăjituri, iar la 16 am revenit în București, cu senzația că ne-am întors dintr-o vacanță de două săptămâni.
Mi-a plăcut limbajul dar mai ales Frumusețea naturii in liniștea ei , mai ales toamna cu nuanțele ei de foc . Locuri minunate dar greu de vizitat intr-un Weekend scurt . Totuși……………….rămâne dragostea de natura nealterata de prea multă civilizatie .
Natura este încă și mai măreață decât am reușit eu s-o arăt. Sunt locuri excepționale, în care merită să bântuiți. Și, dacă reușiți să vă treziți cu noaptea-n cap, e cu totul realizabilă ieșirea de-o zi. Doar mașina de teren s-o aveți.
Aș fi vrut să spun ceva inteligent, o chestie neașteptată și tot ce-mi vine în minte este *perfect* și * mulțumesc*. Mulțumesc fiindcă mi-ai adus aminte de lucruri la care nu m-am mai gândit de mult – sculatul la 4 dimineața ca să mergem duminica la Sinaia, la ski. Aș fi omorât pentru o jumătate de oră de somn în plus ! Nimic special până când ajungeam în Valea Dorului și puteam vedea șirurile de munți, unul în spatele celuilalt, colorați de la roz la bleu…atunci uitam de tot, eram fericită. Și mi-ai mai adus aminte de ceva – de câte ori am fost fericită, am fost singură !!! Adică cei apropiați erau prin preajmă, dar în momentul acela, eram singură, fără * vaaaai ce frumos, stai acolo să fac o poză, trebuie să mai venim…*. Nimic, doar eu ,Frumosul și Liniștea. O singură întrebare : ai fredonat în mijlocul paradisului acela ceva, ți-ai adus aminte de vreo melodie ? Sau parfum?
Și eu aș fi vrut să spun ceva inteligent, Anca. Până la urmă, mi-am luat gândul și am pus poze. Nu știu dacă am reușit să transmit, prin ele, toate sentimentele acelei dimineți. Pentru mine, dimineața devreme e ca începutul unei noi lumi, proaspete și luminoase. Frigul aspru, lumina clară și caldă, mirosul ierbii acoperite de brumă, aburii care se ridică din câte-o balegă stingheră (în care ghicesc seva mustoasă a unei noi plante), izul ierbos al lichenilor de pe o creangă chircită, mirosul pe care-l are ceața… toate astea sunt greu de descris.