Folegandros. O cazare

Îți arăt unde am stat noi și unde ne-am întoarce fără nicio ezitare. Nu i-am găsit niciun cusur acelui loc. Dar, firește, e vorba de gusturile noastre. Vezi tu dacă ne potrivim.

Probabil ai observat că am încercat întotdeauna să ne cazăm pe malul mării. Dacă lucrul ăsta a fost imposibil, măcar am încercat să vedem marea cât mai de aproape.

Cazarea mai trebuia să fie și în stilul locului. Nu-mi place să mă duc în Ciclade și să-mi fac culcuș într-o vilă cu baluștri de inox sau lei la poartă; pentru asta e suficient să merg în Berceni.

În al treilea rând, trebuia să fie ceva intim, cu cât mai puțini turiști pe metrul pătrat de cazare.

În fine, cazarea trebuie să fie cât mai aproape de „inima” locului. În cazul nostru, de Kastro și zona veche care-l înconjoară.

Ah!, încă ceva: am căutat întotdeauna să avem gazde prietenoase. Și acasă, dar mai ales în concediu prefer să văd chipuri destinse, prietenoase și să mă bucur de o atitudine binevoitoare.

Ți-am arătat această lungă listă de dorințe ca să știi ce greu a fost să găsim cazarea pe care ți-o arăt. Când s-a măritat, nevastă-mea a avut o listă de cerințe mai mică decât am avut pentru vila asta; n-am întrebat-o, dar e posibil ca nevastă-mea să regrete acum că n-a fost ceva mai scrupuloasă.

Primul lucru pe care ți-l spun despre locul ăsta e că-i foarte aproape de castru. În cel mult patru minute de mers lejer eram în agora principală din Folegandros, cea plină de taverne.

Al doilea lucru pe care cred că trebuie să-l știi e poziționarea: fix pe marginea falezei naturale. Ai marea în permanență sub ochi. Noi ne-am mutat în două camere diferite și ambele aveau o terasă imensă care dădea spre apă. Între Egee și vilă nu mai este nicio construcție, deci e aproape ca și cum ai sta cu cortul, doar că e un cort din zidărie.

Și nu doar terasa exterioară era cu vedere la mare. În ambele apartamente, măcar o fereastră se deschidea spre infinitul albastru.

Între cele câteva vilișoare erau și terase comune, de parcă n-ar fi fost suficiente cele proprii camerelor. 

Deși e evident, țin totuși să subliniez că arhitectura e pe de-antregul cicladică, fără niciun element neavenit. Proprietarul a fost foarte scrupulos din punctul ăsta de vedere și rezultatul se vede de la o poștă.

L-am găsit pe proprietar în mai multe zile la rând vopsind tâmplăria unor ferestre. Avea atenția neurochirurgului lui Putin, dublată de o vizibilă relaxare. Omul (absolvent de Fizică, apropo) vopsea lemnul ăla de parcă a doua zi urma să fie evaluat cu lupa, iar în cazul în care verdictul ar fi fost negativ vila și-ar fi pierdut licența.

Ar merita să amintesc că-n tot acest timp asculta jazz, la un volum cu puțin mai ridicat decât cel pe care-l auzi în căști. Cu puțină imaginație, puteai să-l consideri un pictor ieșit cu sculele în marginea mării, dar desenând cercevele, nu valuri.

Ne-a spus că pentru lucrările mari aduce meșteri, dar pentru intervențiile de migală nu are încredere decât în iscusința și răbdarea lui. Îl înțeleg.

Ce mi-a mai plăcut a fost colecția de obiecte vechi risipite în diverse locuri ale ansamblului de vile. Aici o veche șa de măgăruș, dincolo un sifon antic, o ancoră plină de scoici sau un plug ros de rugină. Câteva doar, cu măsură, fără să transforme locul în cavoul vreunui prinț care s-a băgat la răcoarea veșnică alături de toate bunurile pe care le-a avut în viață.

Trebuie să scriu două rânduri și despre amabilitatea permanentă a proprietarului. Ne-a dat sfaturi excelente despre taverne, locuri pe care merită să le vedem sau locuri lăudate de ghiduri, dar în care nu trebuie să ajungem. Pe sfaturile lui ne-am bazat și n-am regretat nici măcar o dată!

Cred că știi deja faptul că nu scriu decât despre locurile în care m-am simțit bine. Nu mă obligă niciun contract, n-am sponsorizări, nu pup papuci pentru un coltuc de pandișpan. Am plătit această cazare la fel ca toată lumea, deci articolul e neviciat de portofel.

Mă gândesc că ți-ar prinde bine și un link, pe lângă o reamintire a motivului care te-ar putea face să ajungi în Folegandros.

Salut!