Eu am un criteriu precis după care judec locurile: dacă simt sau nu nevoia să le pozez. Unde nu scot aparatul din geantă e cazul să nu mai revin. În Andros l-am ținut atât de mult la ochi, că mi se invinețise pleoapa pe rotund, unde o lipeam de vizor. Lumea mă întreba dacă m-a bătut nevastă-mea și eu recunoșteam că nu, ea nu face niciodată asta, dă doar la ficați, ca milițienii, să nu lase urme.

Continuarea este aici "Andros. Unu la mână"