Skiathos. Insula cu 65 de plaje

Mi-ar plăcea să trăiesc și să mor în Skiathos. Am vizitat cimitirul insulei și, dincolo de faptul că mormintele arătau ca niște florării recent aprovizionate, mi-a sărit în ochi ceva: majoritatea localnicilor au lăsat-o baltă la peste 80 de ani. S-au dat cu greu duși și îi înțeleg.

Skiathos e una dintre cele mai mișto insule în care am fost vreodată.

Dacă ați citit măcar unul dintre cele 2000 de articole de pe acest site (1980 sunt în pregătire), probabil v-ați prins că bat lumea în lung și-n lat ca să mă simt bine. Viața e prea scurtă ca s-o ard pe sofisticăreli inutile.

Unde mă duc, mă duc să stau la soare, să înot, să visez pe vreo plajă retrasă, să bat toate străduțele vreunui orășel mic, să-mi bag nasul în magazine, să beau câte ceva și să mănânc cât să-mi fie bine, să văd oameni interesanți- de la care, oricând e cazul, învăț tot ce se poate.

Nu sufăr aglomerația, claxoanele și gazele de eșapament, muzica stridentă și stroboscoapele, nu-mi place să-mi fac loc cu coatele pe trotuar, să mă dau pe spate ca să văd ultimul etaj al unui zgârie-nori și altele asemenea. Fie la alții- pe mine nu mă interesează.

Skiathos e o insulă mică. 12 km lungime și vreo 6 lățime. O insulă de buzunar. Munți mici, mai degrabă dealuri. Dacă stai pe ea o săptămână și ai picioare decente, poți s-o faci la pas.

Unii au numărat 65 de plaje pe Skiathos.  N-am avut niciun motiv să verific informația, nu sunt de la Cadastru. Dar pot să vă asigur că, dacă ești pe una dintre ele, imediat după colț e alta. Și tot așa, până nu mai poți. Și toate sunt bune. Nisip fin, apă albastră și cristal de curată.

N-am să vă descriu cele mai renumite plaje de aici. Ne-au plăcut multe, dar întâmplarea (și norocul) a fost să dăm peste una ignorată de majoritatea ghidurilor turistice (în românește nu veți găsi nicio vorbă despre ea): Xanemos Beach. E chiar în capul aeroportului local.

Dacă mi s-ar fi spus că voi fi îndrăgostit de plaja aflată în capul pistei de aeroport, aș fi pufnit în râs. Din 65, eu s-o aleg tocmai pe-aia peste care se ambalează avioanele? Ei, uite că tocmai aia mi-a mers la inimă. De-abia așteptam să se facă dimineață și să mă duc pe nisip.

Pe Xanemos vin mai mult greci. Își lasă mașina lângă plajă, hainele alături și hop în apă. Nu prea e pentru turiști.

Peste Xanemos, cum îți spuneam, se aterizează și decolează. La propriu. Cred că avioanele sunt la 10 m înălțime, sau așa ceva. Cei din avion le fac cu mâna celor de pe plajă, ca din trenurile care pleacă din gară. Fără exagerare.

Eu n-am fost cu avionul, dar am auzit că aici ai parte de cea mai tare decolare. E cea mai scurtă pistă din Europa și pilotul n-are timp de vrăjeala aia cu plimbatul pe pistă o jumătate de oră. Bagă direct într-a treia, apasă accelerația la maximum și direct în aer. Am înțeles că românii aplaudă și la decolare, și chiar au de ce.

(Nu te-ngrijora. Nu trec mai mult de două avioane pe oră, în luna mai)

Cursa București- Skiathos durează o singură oră. Mai puțin decât întârzierea acceleratului București- Bacău pe vreme frumoasă. Stewardesele abia apucă să aducă mâncarea, că trebuie să și strângă gunoiul.

De câte ori mă gândesc la Xanemos, mă gândesc la nisipul ei fin, la apa uluitor de albastră și de curată și de sărată (te ține în plută fără să faci ceva) și la patronul singurei taverne de pe plajă. Un grec guraliv și teribil de natural, care-ți spune în cinci minute viața lui, iar după 10 sunteți prieteni pe vecie.

S-a născut chiar pe plajă, într-o cămăruță amărâtă, în 1968. Mai autentic de atât nici că se poate. Îi place viața lui, e mulțumit de ea, alta nu-și dorește. Tocmai de-aia nu înțeleg de ce vrea să se însoare. Mai ales că principala calitate pe care i-o cere viitoarei soție e să fie tăcută.

Grecul punea toată ziua muzică pe plajă. Jazz. Jazz din ăla bun, de uns sufletul, potrivit pentru reverii, cafele și trabucuri.

Eu sunt genul capră, când văd o înălțime o iau la copită, neapărat să mă sui pe ea.  Stăteam acolo sus, singur, în ruinele vechiului oraș (Paleoskiathos) și mă uitam la golful de dedesbut, cu grecul ăla și muzica lui. Dacă aș fi fost mai deștept, aș fi reușit să vă transmit cât de bine te poți simți.

Afară de plajă, mi-a plăcut enorm și vechiul Skiathos. O să pun poze, n-are rost să mă-ntind la vorbă. Uitați-vă și singuri: străduțe înguste, pietruite, case vechi și bine aranjate, cu multe flori…

…și taverne din care nu vrei să pleci decât dacă ți se termină paralele din card.

Portul, de asemenea, merită atenția ta.

Am stat într-o vilă excelentă. Chiar pe malul mării, cu terasă care se deschide spre apă și trepte din marmură care coboară până la luciul ei. Fier forjat, tufe de bougainvillea peste mese, nebunie. E mai jos, în stânga imaginii.

Mi-a plăcut și lampa de la capul patului. Când aprindeam becul, chiar mă lumina.

În Skiathos am dat peste cea mai puturoasă pisică din lume. Am încercat s-o trezesc, ca să doarmă într-o poziție mai omenească, dar n-am reușit.

V-am povestit de cimitir. Să terminăm cu el, cum termină și viața, dacă stai să te gândești bine. N-am văzut niciodată atâtea flori într-un cimitir. Părea un concurs între urmașii celor trecuți dincolo. Mușcate, hortensii, trandafiri, azalee, rododendroni, crini, toată nația. Majoritatea la ghiveci. Și nu le fura nimeni- dacă credeți că fac o comparație cu un cimitir românesc, nu vă înșelați.

 

Dacă vă duceți cu mașina: există o mare parcare publică și gratuită. Mai vreți o comparație cu România?