Paleokastritsa- locul din Corfu în care vă rog să ajungeți
Categories Grecia, Pe la biserici și mănăstiri
Azi m-am gândit să vă duc la o biserică. Mi se pare că am cam exagerat cu plaja, cu apa, cu dealurile în asfințit. E cazul să urcăm un munte scund, să ne facem câteva cruci și, din curtea bisericii, să… ne uităm la marea aia superbă, în care mor de drag să înot!
Paleokastritsa este mănăstirea în care m-am simțit cel mai bine, în viaţa asta lungă a mea.
În interior n-am stat prea mult, ca să nu tulbur pacea locului cu păcatele mele jenante. Nu sunt nici teolog sau arhitect, deci nu vă pot spune prea multe despre ce e pe acolo. Cu excepția unui singur lucru, care mi-a sărit în ochi.
În nişte vitrine orizontale se află expuse câteva oase de balenă (despre care se spune că ar fi mâncat un pescar, acum mai bine două sute de ani; dar e o poveste grecească, merită s-o luați cu rezerve), vreo doi colţi imenşi de fildeş şi o scoică grozavă, care trebuie să fi cântărit mai bine de 200 de kg, când în ea era un suflet. Mă așteptam la alt soi de moaște 🙂
Dar exteriorul şi, mai ales, terenul care înconjoară biserica sunt splendid amenajate.
Doar vreo trei sute de metri pătraţi are curtea aflată pe culme, la intrarea în biserică. Iar bună parte din această curte este umbrită de o imensă iederă, mare cât un copac. Probabil bate suta de ani- popa care a plantat-o trebuie să fie de mult oale și ulcele, slăvită-i fie fapta!
La nivelul omului, iederea e ținută fără lăstari, ca un trunchi de pom. Deasupra capului, însă, ea se desface precum o umbrelă- cel mai frumos adăpost verde pe care vi-l puteți închipui.
Imaginați-vă că e vară, aerul are tăria rachiului de prune, 40 de grade, pe culme nu adie nicio boare de vânt, spinarea mării sclipește sub soarele tăios, iar voi stați în umbra răcoroasă, în curtea mirosind a pământ, a scoarță, a crin și a mușcată.
Zidul alb care închide curtea, construit din pietre lipite cu ciment, are un fel de laviță betonată, pe toată lungimea lui. Poţi sta aici, la subțioara iederei, şi te poţi uita la mănăstire sau, uşor întors spre mare, îţi poţi odihni privirea pe incredibilul ei albastru ultramarin.
În tot locul, bogăție de flori, din toate neamurile și culorile.
Pe zidul din stânga intrării, o bougainvillea roşie se întinde până deasupra uşii, cuprinzând-o într-o îmbrățișare plină de pace.
Deasupra intrării este gravat anul 1228. Nu-l luați în seamă, e doar un alt basm grecesc 🙂 Cert e că locașul care era zidit aici, oricum o fi arătat, a fost prădat și aproape distrus de pirații genovezi, în anul 1403. A fost refăcut, iar în 1537 a fost devastat de către turci. Popii au fost căpoși, așa că în 1572 mănăstirea a fost iarăși ridicată, aproximativ în forma pe care o puteți vedea și azi.
La intrarea fiecărei chilii (sunt vreo trei sau patru, dispuse în curtea de jos, cea de dinainte de biserică) e câte o mică grădiniţă plină de tufe înflorite, parfumate.
Vă spun un secret, fără să mă audă nevastă-mea: e unul dintre momentele în care m-am gândit să mă fac preot, cu condiția să primesc repartiție acolo. M-am văzut într-un fotoliu comod, așezat la umbră, cu o cafea tare alături și citind Hemingway, Steinbeck și Destinul unui om de stânga, de Ion Iliescu.
Luați-vă răgaz un ceas, sau chiar două, și stați aici îndelung, fără să vă dați check-in, fără să răspundeți la mailuri și fără să vă faceți planuri. Doar stați și trageți-vă sufletul. Nu veți fi prea deranjați, căci interesul turistic e jos, pe plajă.
O plajă cam îngustă şi înţesată cu oameni, însă apa e superbă (cea mai frumoasă apă din Corfu, dacă e să mă întrebați). Muntele verde coboară abrupt până în apa albastră şi cristalină- atât de albastră și de pură, încât te întrebi dacă e reală. Lăsați-vă rucsacul undeva și faceți o baie pe cinste, de care o să vă aduceți multă vreme aminte.
Ce mai puteți face? Puteți cheltui niște bani. Două duzini de barcagii profită de frumuseţea locului şi storc grămezi de parale de la turişti: 10 Euro de persoană, o plimbare de nici jumătate de oră de-a lungul ţărmului.
Pe traseu, barca este vârâtă cu botul în vreo două mici şi banale grote. Singura frumoasă, cea numită „Ochiul albastru”, ar merita plimbarea; apa incredibil de albastră a acestei peșteri este luminată pe dedesubt, printr-o deschidere subacvatică a stâncii, de soarele aflat sus pe cer. Am crezut că e ascuns vreun bec, pe undeva, dar nu e. Așa e apa: ca un vis. Pentru visul ăsta ar merita chiar și 15 euro- mai ales dacă vă înțelegeți cu barcagiul să nu se grăbească prea tare.
Perioadă ideală de vizitare: mai. Vremea e numai bună, apa s-a încălzit, iar turiștii încă n-au dat năvală.
Ai surprins esenta locului, care m-a cucerit acum 9 ani :). Albastru apei din grote e incredibil, privelistea de sus, de la manastire e ametitoare iar pisicile care bantuiau prin jur dadeau un farmec aparte locului.
Mult succes cu scrierile: imi place stilul, e catchy :), te face sa citesti pan-la capat si sa vrei sa vezi pe viu detaliile descrise/fotografiate de voi!