E la 4 ore de Atena. După ce vă dați brânci cu japonezii să pozați Acropolele și să găsiți o masă liberă în Plaka, luați mașina, șofați două ore pe autostradă și mai stați două ore cuminți, pe feribot. Sau zburați cu avionul, căci are aeroport.
Skyros are arhitectură cicladică- clădiri din beton care arată ca un fel de cazemate, de regulă cu două niveluri, vopsite exclusiv în alb.
Spre deosebire de sterpul Mykonos, în care cresc aproape numai spini, aici apare vegetația zonei temperat continentale. În curtea vilei în care stăm am văzut caiși, meri, gutui și o specie de corcoduș cu fructe uriașe. Plus nelipsitele mușcate și clasicii rododendroni.
Bizantinii au exilat răufăcătorii în Skyros și, cum hoț la hoț trage, infractorii de pe uscat s-au împrietenit rapid cu infractorii de pe mare, pirații. Urme ale acelor apucături de odinioară- din fericire, de mult apuse- se pot regăsi în unele fațade de case, în care sunt inserate bucăți de ceramică provenite, se spune, de la foștii pirați.
Nu știu din cine se trage proprietarul vilei în care stăm. Nu l-am văzut, ne-a spus la telefon că porțile curții sunt mereu date în lături, să intrăm cu mașina pe gazon, iar cheia vilei e sub o piatră, lângă prag; are încredere că-i vom plăti la plecare. L-am asigurat că noi, ungurii, suntem foarte cinstiți.
Vila „noastră” e în stil tradițional. Fermecător i-aș zice, dacă n-ar fi un cuvânt prea uzat. Mai bine o descriu: tavan din trestie prinsă în grinzi groase din lemn, tâmplărie din stejar, lavițe joase și largi lângă șemineul specific zonei, rotund și pe colț, balcon cu fier forjat.
(Iar pe balcon am vut și masă și scaune, spre deosebire de cazarea asta, unde pe balcon puteam sta doar în picioare, ca la miting)
Din curtea cu flori se iese, pe o poartă joasă din lemn, direct pe plajă.
Plaja e din nisip fin, e lată de vreo zece metri și lungă de vreo două sute.
De cealaltă parte a mării, la vreo sută de metri, e un munte stâncos, aproape paralel cu țărmul, care închide complet golful, taie curenții marini și valurile din larg.
Apa, ca-n golfurile liniștite, e cristalină, cu albie din nisip fin și intrare lină. Ca să-mi ajungă la păsărică păsăroi, am înaintat vreo 20 de metri în larg. Pentru opțiunea „până la gât” am mai avansat vreo zece. Nevastă-mea a crezut că mă duc la turci după blugi. Fiindcă vreau să înot, nu să fac jogging în apă, ne-am mutat pe țărmul de vizavi, al muntelului, și mi-am dat drumul direct în adânc.
E o pace cum n-am mai întâlnit de la Vama Veche de acum 25 de ani, aia de dinainte s-o salveze Chirilă de nudiștii veniți cu ocazia, pentru a o livra textiliștilor cu Range Rover alb. Pe toată plaja asta imensă, în mai, e numai lume bună- eu și nevastă-mea:)
Orașul Skyros e risipit pe un pisc îngust și înalt. Cum ziceam recent, în urmă cu vreo sută de propoziții, toate casele sunt albe și au acoperiș stil terasă, pe care poți urca când ajungi pe strada de mai sus. Totul e vopsit, aproape cu încrâncenare: zidurile, ca și scările. Unele case sunt atât de apropiate, că abia intră un om pe străduța care le desparte. Flori, smochini și corcoduși oriunde e o palmă de loc. Biserici nu mai mari decât o casă, smerite, nepăzite și cu ușa mereu descuiată, indiferent de oră: intri, aprinzi o lumânare (e mereu la îndemână, fără plată), apoi ieși și-ți vezi de păcatele tale.
O stradă centrală îngustă și cochetă, cu câteva magazine modeste și taverne fermecătoare. Seara e o încântare să stai la masă, în liniște și să observi localnicii. În prima zi am crezut că suntem la camera ascunsă, într-un decor regizat. Pe lângă noi treceau oameni care se salutau cu toată lumea, veseli și deschiși. Tineri și bătrâni se fâțâiau de colo, colo ca și cum i-ar fi mânat un regizor de la spate. La câțiva bărbați bătrâni am observat opincile specifice zonei, cam ca ale țăranilor noștri, dar cu un șiret din piele lung și complicat prins. M-am uitat la ei și m-am simțit bine în sandalele mele cu scai- cred că aș fi ieșit mereu pe stradă cu sandalele nelegate, dacă eram în locul lor.
E minunat să te plimbi pe străduțe. Casele sunt construite care pe unde a apucat. Toate sunt mici, strânse unele-ntr-altele. Când au două niveluri, scara care duce sus e exterioară și fără balustradă- probabil urcarea de urgență pentru soacre. Se spune că unele (case, nu soacre, Doamne-ferește!) ar avea câteva sute de ani, și cine sunt eu să contrazic asta?
Unele străzi pornesc din centru late de 2 metri, pentru a ajunge în scurt timp înguste de doar 50 de centimetri. Când se lasă seara oamenii ies și discută pe terase, la o cafea mică, liniștiți, într-o pace de lume așezată.
În vârful muntelui pe care e trântit orașul e un castel vechi, acum în renovare, și o mănăstire largă, foarte bine întreținută- în toată lumea, după cum am văzut eu, biserica noastră, care predică smerenia și sărăcia, are filiale bogate în cele mai fermecătoare locuri, pe care nu și le-ar permite decât miliardarii. Perspectiva e uluitoare: ești în cel mai înalt punct, mai sus e doar cerul, și toate sunt la picioarele tale.
UPDATE la cererea melomanilor: cazarea despre care vă vorbesc este aceasta: http://www.mealos.gr
Domnule, mi-ați făcut o mare bucurie cu cele scrise de dumneavoastră, atât aici, cât și pe Facebook. Dragostea pentru frumos, luciditatea, ironia (mai ales autoironia), precum și talentul dumneavoastră literar, sunt tonice și de cea mai bună calitate. Vă mulțumesc pentru câteva ceasuri de încântare. Știu că sună mult mai siropos decât decât mi-aș dori, însă sunt împăcat că unii le au foarte bine și cu scrisul…ceilalți rămânem la citit.?
PS Aveți un stil atât de particular, încât mă aventurez să spun l-aș recunoaște și în texte nesemnate. La fel, fotografiile mi-au plăcut foarte mult.