Plajă în insula zeilor, Pelion

Despre peninsula Pelion se spune că, în vechime, era locul de ospăț al zeilor. Ei coborau neștiuți de pe Olimp în crângurile abundente, hrănite de pământul gras, și benchetuiau. În adâncul pădurii pândeau centaurii, răscoliți de aceleași pofte trupești ca episcopul de Huși.

 În mai, natura e o sărbătoare. Cireșii se învecinează cu merii, cu perii și cu măslinii într-o liniștită fraternitate. Crengile portocalilor se apleacă sub greutatea sferelor galben-mustoase, iar lămâile atârnă de crengi, puzderie.

Livezile, neîngrădite, se lasă pe pante până-n marginea drumului, îngăduindu-i trecătorului să rupă cu mâna un pumn de cireșe zemoase și tari, a căror pulpă răcoroasă se destramă sub cerul însetat al gurii, strivită de limbă. Nu rareori, în marginea crângurilor se întind, ca niște șerpi uriași, lianele viței-de-vie încărcate de rod.

Trandafirii, de toate soiurile, se amestecă cu leandrii și rododendronul, iar mușcatele izbucnesc în floare la tot pasul, regine ale Pilionului: din ghivece, de pe ziduri, din minuscule crăpături ale stâncii, din butoaie vopsite și din cutii de măsline transformate-n vaze. Din corolă în corolă bâzâie un popor de insecte înebunite de bogăția de polen, de miresme și de culori.

La fiecare o sută de pași un pârâu grăbit și rece se prăvale de pe pante, din adâncul pădurii răcoroase, către apa albastră a mării cu care se împreunează agitat, într-o frenezie hidrică constantă.

Ne-am cazat într-o vilă desenată în stil tradițional, cu zidărie albă, piatră placată și lemn băițuit.

 

 

Avem o odaie mare, cu mobilă din lemn și pat matriarhal, care se deschide într-o terasă cât toate zilele, bună să ții nuntă pe ea, mai ales dacă nu inviți tot cartierul.

Treizeci de pași mai în față, jos, la marginea nisipului, se lăfăie marea.

Plajă largă, boierească, lată de cincizeci de metri și lungă de câteva mii. Apa e albastră și brăzdată în unele zile de bancuri de delfini jucăuși. Într-una s-au apropiat atât de mult de țărm, încât le-am văzut spinarea lucioasă, musculoasă și lină, zvâcnind deasupra apei cu șioroaie de picături căzând în urmă. Străbat orizontul de la un capăt la celălalt, împungând luciul apei ca niște ace curbe, care trebuie să coasă în fiecare zi rupturile făcute de valuri.

 

 

Scriu amețit de mirosul iasomiei întinse peste o pergolă din lemn băițuit. Jur-împrejur mușcatele, arborele-fluturelui, agave, trandafiri, hortensii, măslini în floare, lămâi și portocali cu fructele în soare. E o opulență vegetală rămasă de pe vremea lascivilor zei de demult.

 

Pescărușii țipă, marea mângâie nisipul moale al țărmului, un pescar trece de la stânga la dreapta într-o barcă împinsă de un motor antic, păcănitor și leneș. Și totuși, e liniște. Tihnă era și la taverna albastră în care am luat o cafea turcească. Muzica grecească, în surdină, adâncea tăcerea. Bucătarul ne-a invitat să alegem peștii, să-i vedem cântăriți, să ghicim sosul în care urmau să fie scăldați. Totul, cu zâmbetul pe buze.

În ziua cazării, administratorul hotelului ne-a trimis un bol cu cireșe, apoi un larg platou cu carne de miel proaspăt gătită, cu brânză topită-n miez de cartofi copți, cu pâine din mălai și, alături de toate, o carafă zdravănă cu vin gălbui și parfumat. Așa, în semn de bună venire. Suntem singuri în ditamai vila, și totuși seară de seară se luminează totul feeric, ca dinaintea unei armate de turiști pretențioși și cusurgii.

Pont: viziatați Chorefto și Pilion/Pelion în luna mai. Prețurile sunt mai mici și turiștii puțini. De la sfârșitul lunii mai și până în septembrie, lucrurile se schimbă. Unele terase ocupă bucățile de plajă din fața lor cu șezlonguri și pun muzică tare, căci sunt frecventate de tineri, mai ales în zilele de sfârșit de săptămână.