Egina. Insula în care s-a născut Zorba Grecul.

 Egina e o insulă ciudată. Te-ai aștepta să fie comercială și aglomerată, pentru că e la doar o oră de Atena (cel mai mare oraș grecesc și epicentrul turismului elen). Eventual, să se vorbească românește la taverne și să fie ciorbă în meniu, ca-n Thassos. Nu e cazul.

Îmi place foarte mult  Egina. Poate și pentru că acolo am întâlnit un grec de vreo șaizeci de ani, care tocmai coborâse dintr-o veche camionetă și, când ne-a văzut, obosiți și pe jumătate carbonizați sub soarele mușcător, a luat câteva piersici din punga pe care o avea în mână și ni le-a întins, zâmbitor, spunându-ne că sunt din grădina lui.

Nu-l știam pe grec, nici el nu ne știa pe noi, totul a durat doar câteva secunde, ca atunci când cel mai frumos fluture din lume vine din senin și ți se așază pe umăr, înțelegi că în universul ăsta infinit ai avut o șansă la un miliard să fii în locul ăla când fluturele voia să se odihnească, sau poate purtai exact cămașa înflorată care să-l atragă, nu e clar, cert e că fluturele îți stă pe umăr, tremurându-și ușor aripile încărcate cu solzi pufoși și tu îți ții respirația să nu-l sperii, fiindcă îți e limpede că asta nu se va mai întâmpla niciodată.

Sigur, nu vă pot recomanda Egina pentru că acolo este (sau era?) un grec care, în anumite condiții (dacă are, dacă nu-i supărat de ceva, dacă nu-l deranjează sciatica poate etc.) îți poate oferi câteva piersici zemoase și răcoroase, când afară sunt 40 de grade la umbra nucului.

 

Dar vă pot spune să mergeți în Egina dacă aveți nevoie de câteva zile de liniște. Fără cluburi amenajate industrial, fără bași profunzi revărsându-se în stradă din discoteci luminate cu neoane mov, fără vapoare care imită corăbiile piraților, în care ești invitat să faci turul insulei și, între două coborâri de câte un sfert de ceas pe câteva plaje celebre și înțesate cu alții ca tine, faci băi de spumă.

Fără miile de turiști ai Atenei, care își dau coate să-și facă selfie lângă pietre din care nu înțeleg nimic.

Egina e pentru atunci când ești sătul de lume și vrei să fii liniștit, dar rămânând totuși între oameni. Nu stai pe o creastă de munte, sub un pin sărăcăcios și nici nu te retragi în deșert, la umbra unei stânci; ești într-o insulă aflată în calea marilor rute de ferry, dar ești liniștit, totuși.

Egina e o insulă a apusurilor demențiale. Fiecare seară e o minune.

Egina e insula fisticului. Cel mai bun fistic din Grecia.

Egina e insula în care înveți că înghețata de fistic are culoarea verde crud și intens doar dacă e colorată cu chimicale, altminteri are un verde stins, pal.

Egina e insula în care pescarii nu pot ieși în larg dacă  nu au un ghiveci cu mușcate la bord.

Egina e insula care te întâmpină cu o biserică mică și albă, ca o mireasă care își așteaptă la mal, răbdătoare, iubitul pescar plecat pe mare imediat după nuntă.

Egina e insula în care poți trăi câteva zile cu impresia că viața e frumoasă, că totul e posibil, că lumea nu s-a îndrăcit, că te poți trezi dimineața cântând și, în timp ce deschizi larg ferestrele și perdelele dansează în vânticelul ușor, o vrabie îți ciripește la geam.

Egina e insula în care a locuit Nikos Kazantzakis când a scris Zorba Grecul. Într-o vilă din piatră, sobră și elegantă, așezată chiar pe țărm. Mi-l închipui ieșind dimineața la cafea, pe mica terasă din fața vilei, când zăduful nu-i năucitor, și imaginându-și scena în care Zorba și americanul dansează fericiți, după ce afacerea li se năruie.

(Am încercat să ne cazăm oarecum la fel ca Nikos, într-un complex liniștit, așezat chiar pe malul mării, despre care vă voi scrie ulterior.)

Egina e, de asemenea, un loc de pelerinaj pentru români. E aici o catedrală splendidă, despre care vă voi scrie un alt articol.

Cum ajungeți în Egina? Numai cu feribotul. Se ia din Atena, din portul Pireu (dana numărul 8, în general) și durează cam o oră și jumătate, cu unul clasic (10 euro), sau sub o oră, dacă optați pentru o cursă rapidă (15 euro).