Castelul Palamidi- cel mai bun loc pentru privit orașul Nafplio

V-am scris aici despre cât de frumos este orașul Nafplio, din Peloponez. Acum e momentul să vă spun și care e cel mai bun loc din care îl puteți vedea de sus, din singurul punct din care orașul, împrejurimile și Golful Argolic pot fi privite în toată splendoarea lor. 

Urmează să citiți singurul (din universul cunoscut) jurnal foto  cuprinzător al drumului pe care îl aveți de făcut până în poarta Castelului Palamidi, din Nafplio. N-am parcurs chiar toate articolele despre castel (mi-au scăpat cele în mandarină, arabă și bulgară), dar în ceea ce am apucat să frunzăresc n-am găsit o descriere atât de detaliată a drumului care trebuie urmat. M-am simțit îndemnat s-o fac eu.

Un motiv în plus ar fi faptul că majoritatea ghidurilor turistice sunt gândite, în privința acestui castel, pentru oameni comozi. Punctul de plecare este socotit parcarea publică (e drept, mare și încăpătoare) de la baza fortăreței.

Eu cred că trebuie să porniți din oraș, pe străduțele înguste care urcă spre vârful dealului. Vă ia vreo jumătate de ceas în plus, dar merită. Pentru că veți vedea pe puțin o duzină de case vechi, în stilul grecesc specific zonei, iar partea de oraș pe care o străbateți este curată și liniștită, departe de zarva centrului turistic.

În plus, veți trece de o linie de fortificații pe care cei care vin cu mașina la castel o ratează. Și nu e vorba că ați rata niște pietre, ci ați pierde niște unghiuri frumoase. Nu mai vorbesc de curtea grecului care și-a construit casa chiar lângă zidul de fortificații și care pune vase cu mușcate pe monumentul de patrimoniu.

Traseul este marcat- veți găsi indicatoare în fiecare intersecție importantă. Dacă nu m-am rătăcit eu, deși mă încurc în aproape fiecare răspântie, nu vă veți rătăci nici voi.

Nu-mi amintesc să fi văzut magazine pe parcurs. Luați-vă din oraș o sticlă cu apă, câteva fructe sau ceva mâncare, fiindcă nici în castel nu sunt aprozare. Trebuie să vă ajungă câteva ore.

Nu e un drum greu. După scurte rampe cu trepte, urmează lungi porțiuni orizontale în care vă puteți trage sufletul, după cum vedeți chiar în fotografii. Pentru că nu se vorbește despre el, turiștii sunt puțini (noi am întâlnit doar un cuplu), iar asta nu poate decât să vă bucure, nu?

Purtați încălțări potrivite unui astfel de drum- pantofii sport sunt cei mai nimeriți. Nu uitați șapca, ochelarii de soare și soțul.

Cred că e un moment bun să las fotografiile să vorbească. Am făcut poze în toate porțiunile pe care le-am socotit eu importante, am marcat și intersecțiile, atât ca să vedeți ce vă așteaptă, pas cu pas, cât și ca să recunoașteți traseul.

 

Drumul prin oraș

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Castelul

Nu vreau să vă sperii, doar să vă previn: de-abia de aici începe urcarea. Pentru un om cu o condiție fizică medie, fără probleme mari cu articulațiile sau cu inima, urcușul înseamnă un pic mai mult decât porția zilnică de mișcare pe care ne-o recomandă doctorii: jumătate de oră, în ritm lejer și cu opriri pentru pozat.

 Grecii pretind că ar fi 999 de trepte de urcat. Dar tot grecii au spus, acum 2000 de ani, că „toți grecii sunt mincinoși”. Eu am numărat în jur de 990, deci n-au sărit mult peste cal. Se pare că ar fi ales 999 pentru că e o cifră rotundă- 1111 ar fi fost prea de tot să zică, iar 888 prea puțin impresionant.

Vă sugerez să urcați după-amiaza, când simțiți că se domolește căldura. Dacă sunteți în mai, ora 16 ar putea fi bună.  Aveți suficient timp și vă garantez un apus epocal.

Din mai și până în septembrie, orarul de funcționare este 8-20. Prețul biletului întreg: 8 euro.

Despre reduceri și gratuități puteți citi aici: http://odysseus.culture.gr/h/3/eh355.jsp?obj_id=1604

Localizarea: pe google maps, termen de căutare: Fortress Palamidi.

Începem urcarea, da?

 

 

 

 

 

 

 

Presupun că veți fi impresionați. Și mai impresionați veți fi când veți afla că venețienii (da, exact, cei care au construit și Veneția și multe alte splendori pe lumea asta) l-au ridicat în doar 3 (TREI) ani, între 1711 și 1714. N-o să fiu răutăcios și nu o să spun că noi n-am fi reușit nici studiul de fezabilitate, vă îndemn doar să vă imaginați ce înseamnă să vezi acum un deal chel, iar peste trei ani să găsești un castel uriaș în creștetul lui.

Cei doi ingineri cu nume ciudate (Giaxich și Lasalle) au ales stilul baroc, specific epocii, și s-au pliat genial pe configurația terenului. Veți vedea că în multe zone dealul povârnit e folosit ca un prim zid de apărare, în altele au transformat în drum o potecă deja existentă pe munte, în jurul căreia au construit etc.

Evident, treptele nu au fost construite de venețieni. Nimeni nu e atât de tâmpit, încât să facă o fortăreață, apoi scări care să ducă la ea. Treptele sunt ideea bavarezului Otto, primul rege al Greciei moderne (1832-1862). Treaba a fost făcută de prizonieri greci, revoluționari, sub supravegherea armatei bavareze.

După ce l-au terminat, venețienii au declarat că este practic de necucerit. Un an au avut dreptate. Dar în 1715 au venit turcii, ăștia nu știau limbi străine și nu înțelegeau că italienii de pe metereze strigă că-i un castel de necucerit. Sau poate că turcii văzuseră mai multe filme cu Sergiu Nicolaescu? Cert este că l-au cucerit și l-au păstrat mai mult de o sută de ani, până în 1822, când proprietari au devenit grecii.

În noaptea de 29 spre 30 noiembrie, nu știu fix la ce oră că n-aveam ceasul la mine, un grup de rebeli greci a pătruns în castel și i-a convins pe turci să-l părăsească, pe majoritatea omorându-i, ca să le fie mai clar.

30 noiembrie este serbată de grecii din Nafplio ca zi a eliberării de sub dominația turcă. În fiecare an fac o slujbă religioasă în biserica din castel. N-am auzit să dea colivă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

The end

Mi se șoptește în cască să mă opresc. Se pare că am depășit numărul de semne prescris de deștepții planetei pentru un articol suportabil. Sper că nu cu mult.

Închei prin a vă spune că, chiar dacă veți gâfâi puțin, vă asigur că merită!