Kastoria. Un oraș de neratat.

Dacă ți-ar plăcea să-ți tragi sufletul câteva zile într-un oraș vechi și foarte puțin turistic, așezat pe o peninsulă delurită în mijlocul unui lac uriaș, dacă vrei să vezi lebede așteptând verdele semaforului și rațe îndemnându-te să le cumperi semințe de la automat, am o veste pentru tine: tocmai citești singurul  fotoreportaj românesc despre acest loc fantastic.

Lume puțină, dar de calitate 🙂

Tocmai ți-am spus că este un oraș foarte puțin turistic. Cât de puțin? Îți dau un exemplu: în mai, când am fost  noi, eram singurii turiști din oraș. Mai puțini am fi fost doar dacă aș fi încuiat-o pe nevastă-mea în cameră, gest care m-ar fi ținut și pe mine pe lângă ușă, fiindcă planul călătoriei era la ea.

 

De ce poți număra turiștii pe degetele de la mâna unui tâmplar ciung?

Simplu: fiindcă este un oraș nepromovat.

În plus: n-are plajă la mare (lucru oarecum firesc pentru un oraș de munte), cluburi de noapte, hoteluri mari cu piscină și Aqualand, trenulețe care duc turiștii dintr-un loc de mâncat în alt loc de mâncat, mall-uri sau săli de cinema. Dacă mă gândesc bine, n-are aproape nimic din ceea ce se așteaptă să găsească turistul cu pretenții reduse, care se întoarce din concediu mai obosit decât a plecat, da` măcar a făcut o mie de poze cu felurile de mâncare primite la all-inclusive. Să fie sănătos turistul respectiv și noi să ne vedem de…

 

Kastoria

Un nume destul de direct, nu? Cam ca Băicoi, dar mult mai elevat, nu ți-e rușine să-l pronunți.

Dacă zici Kastoria și te gândești la castori, ai dreptate. Acum peste o sută de ani, pe lac existau colonii  imense de kastoras (sau găști sau turme sau cum s-o zice când se adună mai mulți castori la un loc).  Între timp au fost uciși cu toții, până la unul, pentru a înțoli cu blănuri de fițe coconetul simandicos al Europei. Majoritatea palatelor din oraș aparțin unor foști negustori de blănuri și e destul de clar că s-a trăit bine din asta. Însă, când au pierit castorii, a dispărut și comerțul, iar negustorii fie au sărăcit, fie și-au luat tălpășița. Clasic.

Se spune că blănarii din Kastoria continuă să fie printre cei mai buni din lume. Însă blănurile cu care lucrează vin din Canada și SUA

O altă tradiție consideră că numele orașului i se datorează eroului macedonean Kastor, al cărui tată era marele Zeus. Pentru asta nu există dovezi.

 

 

Arhitectura

E dominată de conacele construite în timpul stăpânirii turcești. Sigur că sunt și alte stiluri, au construit și grecii, și albanezii, însă turcii au dat caimacul-o recunosc până și grecii. N-au fost turci de rând, ci oameni cu dare de mână, care și-au permis conace imense, cu multe odăi și fantastic decorate. Majoritatea sunt construcții de secol 17–18, cu terase largi și ferestre imense (notă: sticla era un obiect de lux în acele vremuri), ziduri lambrisate cu lemn exotic și pereți bogat pictați.

Turcii au fost stăpânii orașului între 1385 și 1912

Din fericire, odată cu alungarea turcilor, grecii nu s-au apucat să le dărâme și conacele, cum s-a întâmplat la noi cu majoritatea conacelor foștilor boieri. O bună parte dintre ele încă pot fi văzute, încă.

 

 

 

 

 

 

 

 

Sunt și clădiri de factură mai nouă, mai ales pe malul lacului. Iată doar trei exemple:

 

 

Bisericile, de asemenea, sunt numeroase și importante- deși modeste ca dimensiune. Au fost 72 în vremurile bune, mai sunt vreo 50. E cam tot ce a rămas din perioada bizantină-  nu teatre, nu băi publice, biblioteci sau apeducte. A, da, a mai fost și un imens zid de apărare, dărâmat pe la începutul secolului XIX.

 

În doar 75 de ani, între secolele 13 și 14, orașul și-a schimbat proprietarii de nouă ori, trecând de la bulgari, la bizantini, la normanzi, iarăși la bulgari, apoi la greci. 50 de ani din secolul următor a aparținut Imperiului Sârb. În jurul anilor 1940, aici trăiau 900 de evrei, omorâți cu toții de naziști, cu puțin înainte de Eliberare. E un oraș cu o istorie foarte, foarte zbuciumată.

Sunt și biserici deschise permanent, dar cele mai  multe pot fi vizitate la cerere. Găsiți cheia, împreună cu proprietarul ei, la Muzeul de Istorie Bizantină, găzduit într-o casă veche de 500 de ani.

Adresa Muzeului de Istorie bizantină: Platia Dexamenis (Piața Dexamenis), pe culmea unui deal. Conține preponderent icoane bizantine. Nașterea Domnului, pictată la 1400, e una dintre cele mai vechi icoane din Grecia.

O privire atentă ați putea arunca bisericii Sf. Atanasie din Mouzaki. Arhitectura ei  a fost sursă de inspirație pentru multe dintre bisericile construite ulterior, în nordul  Greciei.

În Kastoria există și o importantă comunitate de vlahi. Să nu vă mirați că veți putea vorbi românește în diverse locuri

 

Peșterea Dragonului

E un loc pe care, de asemenea, n-ar trebui să-l ratați. Vă atrag atenția asupra ei fiindcă chiar este ușor de sărit peste ea- noi am găsit-o întâmplător, după ce am ieșit din frumoasa biserică Panagia Mavriotissa.

Aceasta este biserica pe care o puteți lua ca reper

E pe strada (auto) care înconjoară lacul și e închisă cu o ușă metalică care nu se remarcă prin nimic. Înăuntru, însă, veți fi impresionați. Sunt numeroase lacuri subterane, camere și coridoare. Amenajarea s-a făcut în 2009 și este, în opinia mea, spectaculoasă- atât ca iluminat, cât și ca acces.

 

Pe mine m-a atras în mod deosebit pentru că mi s-a părut că ghidul ne-a anunțat că înăuntru se găsește beer, dar el spusese, de fapt, bear- un urs s-a rătăcit acolo în urmă cu câteva zeci de mii de ani și, pentru că peșterea nu era încă amenajată, n-a mai găsit calea de ieșire.

Peștera are 6 milioane de ani, dar nu-și trădează vârsta

Se numește Peșterea dragonului (Spilia tou Drakou) pentru că ar fi fost locuită de un dragon, undeva în secolul 8. Dar nimeni n-a văzut acel dragon, după cum nimeni nu va vedea, în următorul secol, o autostradă care să lege Ploieștiul de Brașov.

 

 

Lacul Orestiada

Mare, liniștit, fără restaurante, sky-jet-uri, bărci cu motor și alte intervenții moderne. E pur și simplu un lac adevărat, în care până și scăldatul e interzis.

E înconjurat de un drum excelent, asfaltat și  foarte puțin circulat, în mare parte cu sens unic. Pe o bucată din el sunt sute de metri de faleze largi, bine amenajate.

Am văzut lebede, pelicani, dar și gâște care ies pe mal și se plimbă prin oraș, nestingherite, având grijă să respecte indicațiile semaforului (lucru pe care mulți dintre români încă nu l-au deprins).

Pe Orestiada am întâlnit pentru prima dată în viața mea rațe cerșetoare. Am fost atât de surprins, că n-am reușit să le pozez. Să vă spun. Mergeam pe mal, alene, și am observat că ni s-a alăturat o rață. Nu eram prea obișnuit cu așa ceva, astfel că am devenit atent. Mai ales că rața măcănea și părea, cumva, că vrea să ne transmită ceva. Aveam senzația că vrea să ne îndrepte către un anumit loc. Am luat-o într-acolo și nu ne-a venit să ne credem ochilor: era un automat cu semințe, PUS DE PRIMĂRIE, de unde puteai cumpăra hrană pentru păsări. O porție era ieftină, undeva la unul sau doi euro, deci i-am făcut cinste donșoarei cu o mână de grăunțe.

Mi-ar plăcea să văd astfel de automate și pe parcul IOR, care e plin de rațe, cormorani și pescăruși, dar mi-e teamă că semințele n-ar ajunge la rațe, ci la vecinii mei de cartier…

 

De ce ați trece prin Kastoria? Pentru liniște, clădiri vechi și natură.

Distanța? 10 ore din Giurgiu, sau 2 ore din Salonic.

Când? Mai, iunie, când veți fi aproape singuri pe străzi.

Cât? Două zile ar fi bune. Puteți face un popas când reveniți în țară, din sudul Greciei. Ultima oprire dinainte de Bulgaria.