Paxos. Cea mai liniștită insulă turistică din Grecia

Cred că am fost în toate insulele grecești (sigur în toate cele importante) și foarte multe mi-au mers la inimă. Paxos e în inima inimii. De-abia aștept să revin aici!

 

De ce îmi place insula Paxos?

Mi-e greu s-o spun în doar câteva  cuvinte. E ca și cum aș încerca să explic de ce îmi place vinul sau miezul de nucă abia surpată din pom. E un sentiment și, ca orice sentiment, e greu de transpus în vorbe. Fac câteva încercări.

Îmi place Paxos pentru că e foarte puțin turistică. Atât de în afara destinațiilor clasice, încât nu m-am întâlnit cu niciun român. Iar asta e foarte, foarte ciudat- pentru că insula Corfu, doldora de turiști, inclusiv români, e la vreo 10 km depărtare, iar Parga, despre care am scris aici, la 20. Majoritatea turiștilor sunt italieni veniți de peste mare, sau călători de cursă lungă: nemți, englezi, australieni etc. care trec peste mări cu iahturile.

Îmi place Paxos pentru că e foarte mică. Cel mult 25 km pătrați, aproximativ 10 lungime și  lățime. Puțin peste 2000 de locuitori, din care o treime locuiesc în capitala Gaios, iar restul în celelalte două mici porturi.

Îmi place Paxos pentru că e scăldată de ape albastre cum e cerul de vară, cristaline și curate chiar și-n portul în care trage la mal ditamai feribotul. Jur că n-am văzut niciun gunoi aruncat în apă!

Îmi place Paxos pentru că e foarte liniștită. Auzi marea și cicadele, cum auzi greierii în satele românești… când vecinul nu-ți pune manele. Nu se fac sporturi de apă, nu sunt parcuri acvatice și nici cluburi de noapte. Lipsesc resorturile uriașe, în care animatorii te invită să dai cu săgeți într-o țintă sau să arunci o minge la coș ca să-ți treacă plictisul. Nu e nici aeroport, să te sâcâie avioanele care decolează.

Îmi place Paxos pentru că oamenii sunt deschiși și prietenoși. Îți caută privirea când te  întâlnesc pe stradă, ca să-ți spună un Yassou (sau Yassas, după caz) din inimă, ca și cum ai fi localnic.

Administratorul complexului de vile în care am stat ne-a spus că-și va trimite copilul la școală undeva într-un oraș mare, ca să învețe cum e să trăiești în lumea adevărată. Aici nu e viața adevărată, ne-a zis; aici totul e sigur, copilul meu umblă cu gașca lui toată ziua prin insulă și nu-mi fac probleme; aici  nu sunt drogați, bețivi sau hoți, aici ne știm și ne respectăm cu toții.

Am văzut o motocicletă parcată cu motorul pornit, cu sacoșe pline agățate de coarne,  în fața unui magazin. Proprietarul a revenit la motor după vreo zece minute, liniștit. Eu nu-mi pot lăsa bicicleta  în fața casei decât cu antifurtul montat, înțelegeți diferența?

Îmi place Paxos pentru că aici s-au păstrat livezi de măslini plantați de venețieni, acum 500 de ani. N-am verificat, dar nu m-ar mira să fie pomi pe scoarța cărora să-și fi scrijelit Giovanni amorul pentru Angela, undeva pe la anno 1500. Nu pot să nu admir grija cu care au tratat zecile de generații această moștenire. Complexul de vile în care am locuit este plănuit în așa fel, încât să nu se impună tăierea niciunui copac.

Apropo de măslini, se spune că aici s-ar face cel mai bun ulei din Grecia, tocmai datorită vechimii plantațiilor. Sunt prese tradiționale, unde se învârte roata din piatră, ba chiar există și un Muzeu al Uleiului, într-o fostă fabrică din micul sat Magazia. Prețul unui litru e același ca peste tot în Grecia.

Îmi place Paxos pentru că e atât de frumoasă, încât și nepriceput să fii într-ale pozatului și tot îți iese măcar una care se poate transforma în poster. În oricare dintre cele trei mici porturi te-ai așeza la o masă, stai minute bune și nu-ți vine să crezi că astfel de locuri sunt reale. Nu cumva or fi decoruri pentru vreun film hollywoodian?

Ce-ar mai fi de spus? Un lucru foarte important: ca sa te bucuri de Paxos, trebuie sa te cazezi aici. E o naivitate sa-ți închipui ca te alegi cu ceva daca vii într-o excursie de doar câteva ore, din Parga sau Corfu. Drumul între insule o sa dureze în jur de o ora, o sa fii aruncat în apa pentru o baie scurta, o sa ți se arate pentru câteva secunde Peșterile albastre, o sa fii lasat pe țărm pentru o masa rapida, probabil în Gaios, apoi o sa fii transportat în viteza în Antipaxos, pentru înca o baie, poate și o plaja de o ora și cam atât. Totul pe fuga, obositor, cu profit maxim pentru organizator și placere minima pentru tine.

O sa pun acum câteva poze din cele trei mici porturi ale insulei. Începem cum se cuvine, cu orașul-capitala.

 

GAIOS

Am venit aici pentru prima dată seara, în amurg. Nu sufăr zăduful amiezii și, mai ales, îmi place de mor lumina roșie a soarelui care stă să apună. Ador tavernele fermecătoare, în care oamenii beau și mănâncă de parcă ar avea toată viața înainte.

Unele dintre fotografiile de mai jos sunt din Venetian Square. Te-ai prins de ce se cheamă așa: casele fie sunt făcute de venețieni, fie respectă stilul adus de ei.

Pentru poza de mai jos simt nevoia de a scrie câteva cuvinte în plus: e o vinărie. Licoarea vine, din câte am înțeles, din Antipaxos- pe care doar atâta se cultivă (sunt vreo sută de oameni pe acea mică insulă și ei se ocupă ori de podgorii, ori de tavernele la care mănâncă cei aduși în excursii de o zi). E chiar pe țărm, n-ai cum s-o ratezi.

Ai zice că ești în Italia, nu-i așa? E firesc, deoarece tonul insulei a fost dat de venețieni!

Ia te uită ce-a reușit pescarul grec să scoată de pe fundul mării: un crab modest, câteva scoici și-o sticlă veche. Dacă are nevastă acasă, nu-l văd bine.

 

Lakka 

E la câțiva kilometri de Gaios. Trebuie neapărat să ajungi aici- lucru imposibil dacă vii într-o croaizeră de-o zi.

Case cu fațade galbene și cărămizii, în stil venețian. Străzi înguste și neregulate, în mare parte pietruite.

Taverne pe malul mării sau pe străduțe, umbrite de viță-de-vie. Multe flori în ghivece. Pace.

Un port un pic mai mare decât o stație de autobuz:

Din port am pornit la întâmplare, pe o alee care nu știam unde duce, mărginită de tufe mari de arbuști sau umbrită de copaci. În dreapta sclipea marea turcoaz cu reflexe argintii. Iahturi albe se legănau ușor, iar într-un colț se îmbăiau pasagerii unui astfel de vas.

La capătul aleii era o plajă în care se scăldau doi puști de vreo zece ani- localnici, după aer. O bancă, niște pietre și râsetele copiilor. Mi s-a părut că nu șade frumos să-i pozez, era ca o impietate.

Longos

Longos pare făcut după o ilustrată desenată de un artist romantic. Aș putea sta ceasuri în șir într-un astfel de loc paradisiac, cu o carafă de vin și nu m-aș plictisi. Este, dă-mi voie să risc cuvântul ăsta, PERFECT.

Nu le-am numărat, dar nu cred să fie mai mult de douăzeci de case. Vreo cinci taverne, trei magazine cu flecuștețe, o băcănie și un supermarket (cam mini, să fie clar!)

Nimic de fițe: scoci mâncate din castroane de tablă, ce-mi place asta!

Sunt o puzderie de taverne minunate în Paxos. Pentru un loc care e cât un colț de cartier bucureștean, eu cred că e o performanță uriașă.

Mai jos, te-ai prins, sunt eu, la o tavernă- una din satul Magazia. Mamă, cât mi-a plăcut taverna asta! Aranjată cu enorm bun gust (nu uita că vorbesc de un prăpădit de sătuc cu vreo douăzeci de case!), cu cafea bună și bucate făcute în casă (miere, dulcețuri, plăcinte etc.). Și muzică bună în surdină, cât să miște sufletul. Peste drum un grec pigulea la imensa lui tufă de bougainvillea, sub care își avea masa și scaunul de odihnă.

Cât am băut cafeaua aia m-am gândit că am 47 de ani, că revenim rar în aceeași insulă și că nu voi mai ajunge aici probabil niciodată. Nici nu vă dați seama cât vă invidiez pe voi, cei care de-abia de-acum încolo urmează s-o vizitați. Nesuferiților.