Mi-a scris ANAF.
Faptul ăsta e prin el însuși suficient ca să mă apuce toți dracii. ANAF nu-ți scrie ca Zuckerberg, să-ți ureze la mulți ani pe un filmuleț în care-ți ridică în slăvi realizările de peste an, de pildă seara în care te-ai făcut zob cu amicii la un vin.
Nu, tată. ANAF îți scrie mereu ca să te amenințe. Că n-ai făcut. Că trebuia s-o faci, dar ai fost bulangiu și te-a durut în cur. Că dacă nu faci, te face el. Că vei încasa o amendă de n-o poți duce cu tot neamul tău, morții și vii laolaltă.
Din fraza a doua eu, stimata doamnă/domn, sunt anunțat ce amendă mă așteaptă. Mă rog, nu mi se spune suma, că-i doare mâna s-o scrie direct: sunt îndrumat la aliniatul cutare. Să fac eu bine să citesc, singurel.
Apoi sunt anunțat ce pățesc dacă nu plătesc amenda. Se invocă alt aliniat de căcat, pe care trebuie să mă duc singur să-l citesc, dacă vreau să știu ce mă așteaptă.
Și, oricum, trebuie să mă duc la AUDIERE. Bineînțeles, conform altui articol, din altă lege.
AUDIERE, tată. Nu discuție amiabilă, nu întrevedere, nu VĂ RUGĂM SĂ NE VIZITAȚI PENTRU A LĂMURI LUCRURILE.
AUDIERE.
(M-am imaginat pe un scaun, în fața unui pupitru lung, la care sunt vreo șase sau opt inși masivi și încruntați, în halate albe. Am reflectorul în ochi, un neon pâlpâie în tavan. Din încăperea vecină se aud țipete: ‚N-o să mai întârzii niciodată cu taxele, jur!’, apoi lovitura unui bici. Pe podea sunt diverse scule: clește de retezat boașele, așchii de băgat sub unghii, vână de bou pentru masaj pe spinare, briceag pentru tăiat labii, măciulie pentru înfipt în cur.)
Dacă sufeream cu inima, puteam să mor.
Mi se indică și un telefon la care pot suna. Unul la care trebuie să stai mai mult decât la robotul Emag, când vrei să afli dacă-ți poți lua aspiratorul anul ăsta. Dacă ai răbdare să aștepți 2 ore pe fir, îți răspunde o acritură că trebuie să vii personal acolo.
Și te duci acolo.
În sediul ăla de pe vremea lui Pazvante, cu pereți scorojiți, uși galbene și mănunchiuri groase de cabluri atârnând din tavan, în care, pe holurile întunecate, oftează zeci de CONTRIBUABILI care, și ei, așteaptă să fie futuți în cur pentru că nu sunt atât de șmecheri ca primarul sectorului meu, care are datorii de 232 de milioane de milioane de lei la ANAF și îl doare drept în dos, e ditamai șeful Asociației Municipiilor și pe semnătura lui se cumpără borduri roșii de milioane.
(Spitalul SF. Pantelimon a ajuns în pragul închiderii pentru o datorie de 10 milioane de lei, apropo)
Te duci, te așezi pe scaun, iei privirea aia de pisică de pe FB, cu urechile plecate, ochii mari și ușor umezi, și aștepți să-ți fie spusă amenda. Devii credincios, că doar e luna cadourilor și ai nevoie de bani: Dă, Doamne, să fie mică. Amenda.
Și ți se spune că, de fapt, hăhă, ANAF a făcut o greșeală și a trimis mizeria aia cui nu trebuia.
Zeci de mii de oameni au primit-o, zeci de mii de oameni își imaginează cum o să vândă până și peștele ăla bibelou de pe televizor, ca să poată plăti amenda.
Să faci matale o copie xerox după acea înștiințare (xeroxul e în altă clădire, evident), să o depui și să pleci acasă, că n-ai probleme. Hai noroc.
ANAF, pentru porcăria asta, te rog să citești alin. 1, paragraful 2 din legea mea care privește situații de felul ăsta: te mut în gură. Și aliniatul 2: special pentru asta o să-mi dau cu tincturi care întârzie ejacularea.
Umilințele îndurate pe culoarele și prin birourile anaf sector 3 ( bănuiesc că peste tot e la fel) pot fi întrecute doar de amintirea sortatului de cartofi/ceapă, a măturatului aleilor din parcul Ioanid, a udatului morcovilor pe tarlalele de lângă Bucuresti etc, toate acțiuni de mare încărcătură patriotică și educativă ,prin care sectorul de partid ne dădea a înțelege câte parale facem în fața lor noi, *ăia* din institutele de proiectare.