3 motive pentru care ar trebui să vezi orașul Nafplio, din Grecia

Străzile vechi

Primul motiv ar fi străzile vechi, înguste și mărginite de bătrâne case, majoritatea bine renovate.

 

Te sfătuiesc să le parcurgi agale, fără pripă, în ambele sensuri (pentru a vedea casele din unghiuri diferite), în diverse perioade ale zilei (pentru a te bucura atât de lumina proaspătă și clară a dimineții, cât și de auriul de miere al înserării).

Nafplio a aparținut, în cele două milenii și ceva de existență, grecilor, francezilor, venețienilor și turcilor. Fiecare dintre aceste nații a rămas aici suficient timp cât să construiască mult și temeinic.

 

Cele mai bune luni pentru a vizita Nafplio sunt mai și iunie. Temperatura aerului e ideală în mai și suportabilă în iunie, dar și mai important este faptul că atunci explodează zecile de bougainvillea de pe fațadele clădirilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

Te rog să-ți închipui cum e să bei o cafea grecească, un ouzo sau ce vrei tu, sub cascada de petale multicolore, aprinse și creponate.

 

 

Dacă vrei să vezi orașul de la înălțime, va trebui să te mobilizezi și să urci cele 999 de trepte care te duc în castelul pe care-l vedeți, în fundal, în poza următoare.

 

 

Pentru un om cu o condiție fizică medie, efortul este suportabil. De altfel, de-a lungul urcușului sunt câteva locuri în care îți poți trage sufletul și din care poți avea o perspectivă încântătoare asupra orașului, dar și asupra mării.

Te asigur că, atunci când vei ajunge pe metereze, vei înțelege ce mult ai fi pierdut dacă ai fi fost comod. Fotografia de mai jos este cea mai proastă care se poate face de pe zidurile castelului. Într-un articol ulterior (click aici:)) voi reveni cu unele mai reușite.

 

 

Nafplio nu e un oraș mare. În ritm lejer, de promenadă, chiar și cu două sau trei opriri la taverne, îi străbați străzile vechi în câteva ore. Rugămintea mea este să nu te grăbești în halul ăsta decât dacă nu ai încotro- dacă orașul e doar o escală, să zicem. Altminteri, ar fi bine să îți rezervi o jumătate de zi pentru castel, o altă jumătate pentru oraș și faci în așa fel, încât să prinzi cel puțin un apus pe faleză.

 

Cerul

Am fost în Nafplio de câteva ori. De fiecare dată, cerul a fost un spectacol grandios, mișcător și, din fericire, gratuit. Sunt sigur că așa va fi și peste câteva luni, când îl voi vizita din nou.

Stau pe țărm ca la ora de matematică, pe vremuri: cu gura căscată. Turme mari de nori plutesc, se suprapun, se ciocnesc și se depărtează unele de altele într-o scenografie complicată și liniștitoare.

Când am fost prima dată, am crezut că e preludiul unei grozave ploi de primăvară. Mă așteptam ca, din moment în moment, să se rupă norii și să vină diluviul. De fapt, după vreo două ore de figurație, norii s-au dat deoparte și au lăsat soarele să apună așa cum scrie la carte.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu știu cărui fapt datorează Nafplio un așa văzduh. Poate munții dimprejur (am văzut ceva asemănător în zona Olimpului), care înțeapă cu crestele lor curenții de aer? Eu, unul, n-am habar și nici nu știu dacă vreau s-o aflu. Mi-e bine așa cum e.

 

 

 

Epidaur, Micene…

Sunt doar două dintre minunile vechii Grecii, pe care le puteți vizita ușor, plecând din zona orașului Nafplio: jumătate de ceas până-n Epidaur și doar 20 de minute până în cetatea uriașilor, Micene. Cu mașina, șofat ușor, de vacanță.

Sigur că vă puteți caza undeva lângă Micene, dar eu găsesc că e mai plăcut să stați la malul mării, iar de-aici să plecați în interiorul peninsulei, în diverse călătorii.

În ceea ce ne privește, noi n-am stat în Nafplio, ci în Tolo, o așezare micuță și pitorească, aflată la doar un sfert de ceas de mers cu mașina de Nafplio. Într-un hotel de la fereastra căruia aveam fix perspectiva de mai jos.