Vin din Basarabia și scriu despre vin: Mimi și Mileștii Mici

Am fost trei zile în Basarabia să le beau celebrele vinuri. N-am reușit să duc treaba la capăt, fiindcă într-un singură cramă erau 1.5 milioane de sticle, dar ce-am apucat să bag în gură mi-a luminat creierul. Să vă spun de ce.

Mărturisesc că nu eram prea deștept într-ale vinului, până să bat cramele moldovenești. Beau constant, cu măsură, am preferințele mele, sunt vinuri pe care le-aș bea zilnic și altele pe care le-aș pune pe limbă doar într-un caz de extremă deshidratare, de exemplu dacă aș eșua pe o insulă în care celălalt lichid disponibil e berea caldă cu aromă de căpșune, bleah!

După aceste zile moldovenești, prilejuite de Wine of Moldova, am început să mă limpezesc. E drum lung în față, dar mă simt instalat pe cărarea cea bună. Una dintre cele șapte.

Un lucru mi-e clar: vinul e ca și muzica. Cu cât îl înțelegi mai bine, cu atât îți place mai mult. Limba se educă, cerul gurii învață, obrajii capătă competențe neașteptate, creierul se rafinează. La început poți să spui că e bun sau rău cutare vin, aspru sau moale, direct sau învăluitor, roșu sau alb. Apoi începi să simți aromele- sunt zeci, poate sute. S-au făcut tabele cu ele, fiindcă orice artă are teoria ei. Nu te oprește nimeni să simți aromă de pui de baltă în cutare vin, dar te poate ajuta să afli că majoritatea experților sunt de acord că nuanța dominantă e de banană coaptă, un lucru neașteptat pentru un vin făcut într-o țară în care nu cresc bananierii, nu?

În fine, vorba lungă e sărăcia omului, iar sărăcia nu-i permite omului să bea vin bun, așa că să vă povestesc cum a fost pe unde am fost acum două zile.

 

CASTEL MIMI

Constantin Mimi a fost ce n-am fost eu niciodată, oricât m-aș strădui: fiul unor negustori greci înstăriți. A studiat Dreptul, și-a luat diplomă și putea să fie mare avocat, fiincă avea și devlă, și bani. Omul însă a fost atras de vin. Măi, îl înțeleg la chestia asta. Și-a luat pasiunea în serios, a făcut Școala Agricolă Superioară din Montpellier, secția Viticultură și Vinificație. După ce a învățat de la cei mai buni francezi, a revenit acasă și a plantat primul butaș, în 1893. Zece ani mai târziu unul dintre vinurile sale a câștigat argintul la Expoziția Internațională de la Torino. Cred că știu ce-ar fi răspuns dacă ar fi fost întrebat: unde te vezi peste zece ani?

Țarul rus Nicolae al II-lea a vizitat podgoria în 1912 și experiența l-a impresionat așa de tare, încât a insistat pentru o prezență crescută a vinurilor basarabene pe teritoriul Imperiului. Carol al II-lea a ciocnit un pahar cu proprietarul, în 1925, iar după această întâlnire Constantin Mimi devine director în cadrul Băncii Naționale a României. Sunt curios ce turnură ar fi luat viața actualului proprietar, dacă ar fi fost inspirat să se întâlnească cu mine. Cred că ajungea mare mahăr pe la FMI, sau ceva.

Basarabenii îi datorează multe lui Mimi. El și-a creat și întreținut podgoriile după metode moderne, franțuzești; a introdus soiul Aligote și a militat pentru el, întrucât i s-a părut că era rezistent și foarte potrivit climei basarabene (a avut dreptate, de altfel). A adus arhitecți și meșteri italieni ca să-i construiască o fabrică din beton armat, tehnologie folosită în premieră în Moldov. Domle, om deștept, în cinstea căruia merită să bei un Merlot Reserve din 2012.

Apoi au urmat comuniștii, ăia au pus accentul pe vin, nu și pe clădire, care se transformase într-o banală hală. Cred că știți cum arătau intreprinderile de stat, nu?

 

Castelul a ajuns așa cum arată azi după o restaurare de cinci ani, făcută după proiectul unor designeri italieni. Probabil e cel mai frumos complex din Basarabia– cel puțin, cel mai frumos loc pe care l-am văzut eu.

Evident că nu e propriu-zis un castel; n-o să vedeți donjoane, metereze sau șanțuri de apărare.

Din păcate, n-am văzut nici prințese care-l așteaptă pe Mazilu să-i rupă capul Zmeului Rău (am cărat degeaba nunceacul cu mine). Titulatura e de inspirație franțuzească, împrumută maiestuozitatea galicului Chateau, lucru subliniat și de largile scări de acces, adăugate în cursul restaurării.

Mi-au plăcut vinurile lor. Toate. Am pe masă un Roșu de Bulboaca, baricat, pe care de-abia aștept să-l desfac. Mi-am jurat c-o fac când articolul ăsta ajunge la 1000 de laicuri. Hei, ia să nu fiu prea dur cu mine: la 100.

Vinul baricat este vinul ținut în butoaie mici, între 6 și 18 luni, pentru a împrumuta din aroma lemnului. Baricul este făcut din diverse esențe de lemn, de regulă în fabrici consacrate din Franța, Polonia sau Cehia

Mi-a plăcut foarte mult și conceptul turismului viticol. Dai paraua, vizitezi Castelul (ghidul e foarte mișto, mi-a plăcut de el), beciurile, faci degustări și, dacă alegi pachetul potrivit, mănânci. Dacă te duce cardul, te și poți caza- hotelul are suficiente stele stele, cinci. Evident că nu e ieftin, dar nici nu cred că poate cineva să aibă pretenția asta, nu? Nu e nici prin sindicat, nici cu vouchere de vacanță. Vorba lui PF Daniel: dai un ban, da’ face.

 

 

Mi-a plăcut, de asemenea, mâncarea. Mi s-a topit în gură pateul copt de ficat de pui și tartarul din somon pe toast de secară. Mi-a plăcut cașcavalul Brie cu caise uscate și migdale. Mi s-a părut interesantă, dar n-aș mai lua a doua oară celebra prăjitură locală Baba Neagră– un fel de chec făcut îndelung la cuptor (6 ore, dacă am înțeles bine), pe care o poți gusta împreună cu înghețată sau diverse sosuri, dintre care recomand cu maximă siguranță de sine sosul de vanilie și prune, o nebunie!

Ah!, să nu uit. Dacă sunt și dame în grup, insist să încerci Ice Wine Riesling 2015. E miere curată, cu aromă pronunțată de caise. Dacă n-ai mai băut niciodată, n-o să-ți vină să crezi. Dacă ai mai băut, acum o să te bucuri la fel. E un vin special, unii zic că e desert, alții că e regele vinurilor… mă rog, cert e că e un vin care nu te lasă rece, deși e cules pe frig.

Ice Wine e făcut din struguri culeși pe ger, doar după ce, timp de trei zile consecutive, termometrul arată cel puțin -10C

 

 

Mileștii Mici

Care e treaba: acum vreun milion de ani pe actualul teritoriu al Basarabiei se întindea Marea Sarcastică, pardon, Sarmatică. Dar lucrurile știți că se schimbă, Marea s-a scurs, sau au băut-o peștii, iar în locul ei a rămas un imens fund din calcar. Moldovenii au săpat tunele în calcarul ăsta moale pentru daltă, dar suficient de tare încât să fie bun pentru construcții. Apoi au transformat tunelurile în beciuri. Simplu și genial: ai 10-12 C constant, umiditate perfectă și întuneric.

Asta cu Mileștii Mici cred că e un mișto moldovenesc. Sunt 55 de kilometri de subterane în care stau vinurile, iar adâncimea maximă (sau minimă) la care se coboară este de – 85 m. A, și se vizitează cu mașina- da, ai citit bine, intri cu mașina în pământ, ca Chuck Norris în vremurile lui bune. Chestia asta ‚Mică’ apare în Guiness Book drept cea mai mare colecție de vinuri din lume. Aferim, asta da micime!

 

În Colecția de Aur se păstrează 1.5 milioane de sticle, iar în multe dintre cazele beciurilor (caza e un fel de nișă săpată în zid) sunt vinuri de zeci de mii de euro… bucata. Dacă am ținut bine minte, poți închiria o cază cu 200 de dolari pe an și bagi în ea până la 1000 și ceva de sticle (prețul uneia variază între 5 și 10 dolari, cred). Am înțeles că oamenii cu dare de mână (am văzut și caze aparținând unor români, apropo) fac asta pentru urmașii lor. Am fost destul de dezamăgit să aflu că bunicul nu mi-a lăsat nimic, nici măcar un borcan cu gem de prune.

Ce poți să faci aici: vizitezi, deguști, cumperi câteva sticle. Numai cu programare prealabilă aici.

E adevărat că-i cam din scurt, vizita durează doar vreo oră, din care o parte cu mașina (n-apuci să vezi decât ce vede în fiecare zi șoferul metroului), o parte la un soi de cascadă care nu m-a dat pe spate, poate pentru că e doar un pic mai mare decât inundația pe care mi-o face uneori vecinul de deasupra, dar n-ai ce zice: până la urmă, ce-i al lor e al lor și bine pus deoparte, în beci!

Închei prietenește, cu un avertisment: n-are rost să puneți termosul sub șuvoi, când credeți că nu vă vede nimeni. E doar apă colorată, nu se merită.

 

Rămâneți pe recepție, s-ar putea să urmeze un articol despre celelalte crame.