Monemvasia e unul dintre locurile din Grecia de care sunt îndrăgostit. E atât de frumos încât, dacă nu scriu despre el, merit numai șuturi în fund de la muza literaturii de drumeție, care poartă 46 la pantof.
Unde e Monemvasia?
La mama dracului. Cum mama dracului pare să se afle în foarte multe locuri, mai ales în România, sunt nevoit să fiu ceva mai explicit: Monemvasia e în capătul capătului Greciei, în aproape cel mai sudic punct al Peloponezului. Peninsula are patru degete, iar Monemvasia e pe degetul pe care se înșurubează verigheta. Aș putea să fac aici o metaforă jenantă cu felul în care m-am logodit eu, simbolic, cu Monemvasia, dar n-am ajuns chiar în halul ăsta de căcăcios, mai aveți răbdare vreo doi ani. Nevastă-mea deja strânge pamperși albi pentru zile negre, momentul e apropiat.
Cum ajungeți în Monemvasia?
Acum, pe bune, eu de unde să știu? Pot să vă zic cum am ajuns eu și asta s-ar putea să vă dea niște idei: cu mașina. Din Atena și până în locul în care scrie Monemvasia pe hartă sunt cu puțin peste 300 km. În România asta ar putea însemna șase ore de condus, flashuri de la mitocani și înjurături cu aproape toată lumea. În Grecia, unde se fac autostrăzi și pe teren, nu doar pe hârtie, sunt numai patru ore. Fac eu socoteala în locul vostru: dacă plecați la 7, pe la 11 sunteți acolo. Numai bine să mâncați și să beți o cafea de prânz. Dacă sunteți consumatori, firește.
De ce să vizitați Monemvasia?
Hm, văd că sunteți insistenți, puneți o grămadă de întrebări. Dar aveți noroc, eu sunt o persoană neconflictuală; dacă aș fi și prost, m-ați putea pune premierul României.
Să vă zic de ce: pentru că e o nebunie de loc. Pentru că, dacă stați în mizeria aia de Atenă și deodată ajungeți în Monemvasia, e ca și cum v-ar lua cineva de păr (sau urechi, dacă v-ați lăsat chelie între timp) dintr-un film românesc cu ciorbă sorbită într-un apartament jegos de bloc și v-ar teleporta direct într-un film din ăla romantic, cu case-vechi-și-superbe și trubaduri care cântă romanțe pe sub balcoane fără să se trezească cu vreo oală de noapte în cap.
Când?
Când ce? Fiți, vă rog, mai expliciți. Dacă mă întrebați când s-o vizitați, eu aș zice luna mai. Sau chiar sfârșit de aprilie, dacă aveți timp. Ooooo, o să ziceți, păi nu se poate face baie în mare în aprilie. Mă rog, dacă sunteți friguroși, nu. Dar nu cred că vă duceți până în Monemvasia doar să vă spălați chakrele. În Monemvasia se merge pentru Monemvasia, nu pentru baie. Iar Monemvasia e bine s-o vizitezi când nu se face foarte cald, adică nu în iulie și august. Vă zic că și-n mai , pe la prânz, se fac niște călduri de ți se evaporă și apa din pietrele de la rinichi, așa că nici nu vreau să mă gândesc cum o fi la sfârșitul lui iulie.
Mai zi câte ceva, premierule, că nu ne-ai convins încă
OK, pentru că ați plătit abonamentul all-inclusive la saitul ăsta gratuit al meu, vă zic: e o insulă. OK, acum e legată cu un pod rutier de țărm, dar eu tot insulă i-aș zice. Când ești pe țărm și te uiți la ea, adică la insulă, nu vezi decât munte. Tocmai asta e partea mișto. A insulei. Orașul e pe partea nevăzută, era să zic a Lunii dar nu zic că e aiurea.
E la o aruncătură de băț de țărm. Presupun că poți să arunci bățul vreo două, trei sute de metri, nu?
Te-ai prins, are o singură intrare. De-aia îi și zice Monemvasia. Grecii pe vremea aia nu vorbeau românește, erau mai înapoiați și preferau greaca, iar Mone Emvasia înseamnă fix „O singură intrare”. Deloc întâmplător, Monemvasia are și o singură ieșire.
E mică, dar în cazul insulelor asta nu e o problemă. O mie de metri în lungime și doar vreo trei sute în lățime. Insulă de buzunar. Asta la propriu. La figurat e mare. Nu există colț, clădire sau unghi care să nu te impresioneze. Du-te și o să vezi.
Orașul a fost construit prin anii 500 de locuitorii din Laconia, care fugeau de slavii invadatori. Când ziceți că noi n-am prea construit prin România din cauza invadatorilor, mușcați-vă limba și uitați-vă la ce-au făcut grecii.
Până în secolul nouășpe, când a fost recucerită de greci, Monemvasia a trecut din mână în mână, ca Monica Gabor. Au avut-o și turcii, și venețienii. Vă jur că niciunul n-a bifat-o fără să lase un lucru mișto în urmă. Iar turcii chiar au fost băieți salon, de comitet: n-au dărâmat biserici, n-au făcut grafitti cu semilună, ba chiar au construit niște băi publice de te doare mintea. Vorbesc de băi publice pe o stâncă stearpă, da?
După căderea Constantinopolului (mai simplu spus: a orașului Constantinopole), Monemvasia a devenit unul dintre cele mai importante centre bizantine, un port de top și domiciliul din buletin pentru aproximativ 40.000 de oameni. Nu trebuie să vă mirați când veți da peste palate, cisterne pentru colectarea apei de ploaie și biserici la aproape fiecare colț (sunt vreo 40 în total, la o insulă de doar un kilometru).
După anii de glorie au urmat unii de decădere, viață grea, numai stâncă cât vezi cu ochii, Atena a acaparat cam toată economia Greciei, chestii din astea care s-au întâmplat, culmea, fără ca PSD-ul să fie la guvernare. O grămadă de case s-au prăvălit. Dar prin anii 70, turismul a fost masajul cardiac care a salvat insula de la pieire: s-au reconstruit multe case, au apărut restaurante și magazine. Acum sunt vreo sută de locuitori, cu toții legați de turism.
Bun, bun, ne-ai convins, acum zi-ne unde ne cazăm. Sigur că vă zic. Dar data viitoare, când ne mai vedem pe aici. Și mai vin cu niște poze și sfaturi. Până atunci fiți sănătoși, iubiți-vă și abonați-vă la newsletter, că nu se știe când mai scriu ceva care merită citit. Ceva bun, nu nasoleala asta:
Great content! Super high-quality! Keep it up! 🙂