Skopelos- paradisul cu uși albastre și flori roșii

Am scris curând despre o insulă în care aș vrea să mor- cu precizarea că aș vrea să o fac la adânci bătrâneți, înconjurat  de popi femei și băutură. Acum o să scriu despre o insulă în care aș vrea să mor a doua oară.

Vorbesc despre Skopelos. Sunt sigur că unii l-ați văzut. (În ce vă privește, vă rog să-mi confirmați, sau informați sentimentele.) Dar sunteți și alții, destui, care n-ați ajuns acolo până acum. Vouă vă scriu în primul rând. Pentru că e perioada în care vă stabiliți destinațiile și poate vă ajut cu ceva.

Skopelos e o insulă neașteptată. Are toate calitățile celebrelor Cyclade (Santorini, Mykonos, Anafi etc.): case cu zidăria impecabil văruită în alb, tâmplărie albastră și acoperișuri din țiglă, olane sau ardezie. Lângă toate astea, adăugați din belșug flori, risipite peste tot.

În plus față de Cyclade, aici ai mai multă liniște. Mai ales în lunile dinafara sezonului, insula e cuprinsă (vei fi și tu) de o pace profundă. Fără cluburi, fără agitație, fără puhoaie de turiști. Doar tu, soarele, casele splendide și localnicii care te salută.

Toate fotografiile din acest articol sunt că făcute (ca și cele de aici, sau de aici) de mine. Într-o fantastică lună mai. Îți spun asta ca să știi cam câtă lume e pe străzi în perioada aia.

În Skopelos ajungi mai ușor decât în renumitele perle grecești, aflate hăt departe, în partea de sud a Greciei.

Dacă vii cu mașina din România (în jur de 14 ore din Giurgiu, viteză aproape legală), trebuie să iei un feribot din Volos. 4 ore călătoria pe mare. Poți face tot drumul în aceeași zi!

Sunt sigur că veți avea primul motiv de bucurie încă de pe feribot, când căpitanul dă cu spatele (aveți grijă să fiți în acel moment pe punte). Văzut de pe apă, orașul în care veți ajunge arată așa:

Sau așa, mai de aproape:

O splendoare în ansamblu, dar și văzută de amănunt. Eu am avut noroc că la volanul vaporului era o femeie, parcarea a durat vreo zece minute, cu tot cu scufundarea a cinci bărci de pescari și trei cu nemți (nicio pierdere). Am avut timp să-l tot pozez:

Când coborâți de pe vas, veți vedea cam asta (mai ales dacă ajungeți seara târziu, ca noi):

Apoi faceți câțiva pași și vedeți primele taverne. Pentru că asta trebuie să te aștepți că vezi când pui piciorul într-un loc din Grecia: biserici și taverne. Nu e ca la noi, când prima dată vezi biblioteca.

O luați pe străduțe, vă cazați și vedeți voi ce mai faceți, când rămâneți singuri. Beți un vin roșu, de exemplu.

A doua zi porniți la pas prin oraș. Ușor, agale, fără zor, cu inima largă cât conturile ANAF-ului, când e vorba de micul contribuabil.

Aveți ce vedea:

O să vă pară atât de rău când o să plecați spre România, încât trebuie musai să încercați să vă bucurați de fiecare minut petrecut aici:

Gândiți-vă că majoritatea caselor de pe aceste străzi sunt particulare. Nu hoteluri. Sunt atât de aranjate pentru că asta este regula locului.

 

M-am văzut locuind aici, urcând aceste trepte când mă întorc de la treabă tavernă. Cred că aș accepta bucuros să locuiesc aici:

Sau aici:

(Probabil că este pentru prima dată în viață când îmi place o ușă roz:)

Și aici m-aș muta, dacă m-ar întreba cineva:

 

Deși mi-ar fi greu, dacă mi s-ar face și alte oferte:

Aș vrea ca, atunci când mă trezesc, să-mi beau cafeaua aici:

… să deschid fereastra

…apoi să o iau la vale

 

…și să fac cu ochiul gagicilor mișto care-mi ies în cale:

Apoi, la sfârșitul unei zile extenuante de muncă distracție cu amicii, să mă întorc acasă, într-o lumină mai aurie decât mierea de mai:

 

Acum, nu știu cât din ce-mi propun o să-mi iasă. Probabil nimic.

Dar vă pot spune unde am fost cazați. Într-un loc dinafara orașului, pentru că voiam să stăm exact pe plajă. Îmi place să înot, să mă uit la apă și la cer. Am găsit un mic complex, doar câteva vile, cu o terasă umbroasă la ieșirea din casă:

Un loc în care curtea dădea (și la ora asta dă, de altfel) direct în mare:

Un loc cu o apă fantastică și niște apusuri de carpetă:

 

Un loc administrat de un canadian care venise în Grecia doar într-o scurtă excursie, dar nu s-a îndurat să mai plece. Îl înțeleg.

 

PS: Ah, să nu uit! Skopelos e lângă Skyathos. Vedeți cum faceți să ajungeți în amândouă!