Iată un alt loc pe care ar fi bine să-l vadă cine își propune să bată locurile faine din cea mai frumoasă peninsulă a Greciei. Poate fi înscris într-un traseu de coastă, alături de alte câteva mici perle necunoscute ale Peloponezului.
Despre Foinikounta nu s-a scris niciun articol în limba română, până astăzi. Apare în ghidurile străine, de cele mai multe ori în termeni laudativi. Se scriu cuvinte frumoase despre așezare, iar despre plajele ei am citit relatări de-a dreptul exaltate.
Am văzut o singură plajă, cea a golfului în care este așezat Foinikounta, și pot să confirm că este foarte bună: nisip fin, apă albastră, cristalină și liniștită (pentru că e închisă în potcoava golfului și asta o ferește de curenții din larg).
În golfurile vecine sunt alte două plaje, din fericire neamenajate, în care mi-aș fi udat bine chiloții cu bulinuțe și danteluță, dacă aș fi avut timp.
Toate cele trei plaje din Foinikounta sunt catalogate Blue Flag
Din păcate, însă, n-am avut timp să intru la apă. Ținta noastră era orășelul.
Foinikounta, ca și Methoni și Pilos, este un orășel de buzunar. Artera lui vitală este o stradă care urmărește fidel linia țărmului, la o depărtare de vreo douăzeci de pași. Pe cele două trotuare sunt case, mici magazine și, firește, taverne.
Primul nume modern al orașului a fost Taverna, inspirat de… o tavernă din port. Abia după vreo 60 de ani, prin 1930, a primit numele actual. Mai complicat și neinspirat, zic eu.
Majoritatea clădirilor sunt ridicate acum șaizeci-optzeci de ani, pe măsură ce pescarii, negustorii și meșteșugarii s-au mutat aici. Ăsta-i farmecului locului și pentru el am venit.
Sunt case negustorești, cu prăvălii la parter și odăi pentru dormit la etaj. Zidărie temeinică, colorată în alb, crem sau portocaliu, ferestre cu obloane și acoperiș din olane.
Cele mai multe dintre casele străzii principale sunt bine îngrijite:
Chiar dacă scurtă (nu durează mai mult de jumătate de ceas, la pas de vacanță), o plimbare de-a lungul acestui drum (impecabil pietruit, apropo) e o bucurie pentru ochi și, pentru cine are așa ceva, pentru suflet.
Și pentru stomac, să fim drepți. Cam jumătate dintre case au o tavernă cu vino-ncoa la parter. E o cruzime să încerci să-ți bați capul ca să reziști sănătoaselor impulsuri ale stomacului, când prin preajmă e mâncare bună:
Ceva bun găsești și pe țărm, în capătul vestic al golfului. Dacă vii la apus, când zăduful pierde din vigoare și soarele nu mai mușcă pielea, poți petrece aici câteva ceasuri de deplină încântare:
Prețuri decente. 1.5- 2 euro cafeaua la ibric, cu apă rece din partea casei
Mi-a plăcut enorm să regăsesc și aici, ca în multe alte locuri din Peloponez, aceeași grijă pentru detalii, chiar dacă asta înseamnă doar un vaporaș rudimentar, în culorile casei, lipit sub fereastra cu obloane:
Sau celebra coroniță cu flori multicolore, pe care grecii o atârnă primăvara pe zid, la fereastră sau la balcon:
Îmi închipui că nu e mare lucru, dar m-a încântat să văd și un băiat plecat prin orășel cu bicicleta, la bustul gol. N-avea nimic vulgar sau deșănțat în atitudinea lui, cum nu au nici negrii africani când fugăresc vreo gazelă prin deșert:
Ceva mai târziu l-am văzut cărând o butelie, cu același aer nonșalant:
Probabil era un tip ceva mai conservator, dacă folosea încă bicicleta. Grecii din Foinikounta au inventat motorul pe apă, cu alimentarea la cișmea:
V-am spus, la începutul articolului, că Foinikounta merită înscrisă într-un traseu de coastă. Vă sugerez unul care merită atenția, durează o sigură zi și are plecarea/sosirea în Kalamata: Pylos și Methoni, Foinikounta și Koroni.
Aveți timp să bateți toate locurile, să opriți la o tavernă undeva pe drum și să vă răcoriți și cu o baie pe cinste, la una dintre nenumăratele plaje minunate pe lângă care veți trece.
Despre primele două am scris aici. Despre Koroni, care este un loc cu adevărat spectaculos, voi scrie următorul articol.
Iubesc obloanele de lemn din copilărie. Apartamentul era orientat spre vest, deci soarele apunea pe ferestrele noastre. Mi se părea, și încă mi se pare, miraculos momentul în care obloanele, coborâte fiind , erau împinse, fixate la distanță de zidul casei, obturând lumina, dar lăsând loc parfumului de tei și zgomotelor estompate ale străzii.
Uitându-mă pe fotografii, mi-am imaginat cum ar fi să văd străzile pozate de tine din interiorul umbros al unei casei prin fața căreia ați trecut și , ca în copilărie, să împart exteriorul în felii subțiri, cât spațiul dintre două lamele de lemn de la nivelul ochilor. Te asigur că ar fi mi-nu-nat ! ca și ideea de a împărtăși cu noi, cei care te citim, plăcerea de a fi în oriunde în Grecia.
Obloane din lemn, parfum de tei și zgomote estompate ale străzii- trebuie să fi avut o copilărie fericită, Anca.