M-am gândit să îți scriu azi despre un loc care s-ar putea să îți schimbe puțin, la o sută și optzeci de grade, imaginea pe care ți-o faci despre Paradis.
Am fost învățați să ne imaginăm Paradisul creștin ca pe un all-inclusive turcesc: toată lumea „dreaptă” are ca destinație finală un loc cu verdeață prin care curg râuri de lapte și miere.
O să stăm în resortul ăla păzit de serafimi, o să ne plimbăm blegi printre exponatele din grădina botanică cerească și-o să băgăm în noi ca apucații alimente care urcă glicemia… la cer.
Din fericire, există și variante mai sănătoase și în astea nu ajungi doar dacă mori.
Eu îți arăt un Rai alb cu albastru, în care verdeața se rezumă la câteva zeci de arbuști prăpădiți și miere ai numai dacă ți-ai adus în rucsac. Sărăcie, nu? Nici nu-i de mirare că se numește Sarakiniko. Fii milos și citește despre cea mai spectaculoasă plajă din Milos.
Cum ajungi
Ușor și cu aproape orice: mașină proprie (merge și de oraș) sau închiriată, scuter sau ATV. Drumul e bun și, după cum vezi în poza de mai jos, te duce până aproape de plajă, într-o parcare publică gratuită în care încap suficient de multe mașini.
Poți ajunge și cu yahtul până aproape de mal- singura condiție e să ai yaht.
Cât faci din parcare până la plajă
Cel mult zece minute, în mers lejer, pe un drum fără probleme. Eu am făcut vreo cinșpe pentru că mi-am uitat chiloții de baie în mașină și am fost nevoit să mă întorc.
E plajă cu de toate?
Da, în sensul că are țărm și are și apă. În rest, e lipsită de toate. Nu găsești șezlonguri, burgeri, apă de băut, porumb fiert sau gogoși, muzică house sau wc-uri. Da, ai citit bine: fără wc-uri. E plajă sălbatică, da?
Măcar e mare?
N-aș putea să te mint. Nu, nu e. E cam cât o vezi în poze. Dar, sincer nu știu de ce mă întrebi asta: vrei cumva să alergi? Ai venit aici pentru un maraton? A, dacă vrei să știi cum stă cu aglomerația, eu zic că stă bine. N-o să fii niciodată singur, dar
Dacă vii până-n prânz și dacă e și luna mai, n-o să ai prea mulți vecini de cearceaf
Ce-o să-mi placă?
Totul.
Țărmul alb gălbui, ca o bucată de unt în care vântul și apa au sculptat, în mii de ani, forme onirice, numai bune de un film SF.
Apa clară ca o sticlă, turcoaz sau albastră, în funcție de adâncime și de unghiul sub care cade soarele pe ea:
Podețul de peste apă:
Laguna albastră:
Sau piscul de pe care unii pretind că se poate sări, dar pe mine nu m-au convins, fiindcă nu cred că-mi place să mă arunc în cap într-o apă înaltă până la genunchi:
Sunt arici sau pietre în apă?
Nu. Poți intra în mare prin porțiunea pentru bebeluși, în care adâncimea crește treptat, sau te poți arunca de pe o stâncă, ceva mai în larg:
E plăcut să înoți aici? Sunt curenți sau submarine?
Uită-te și tu ce față am: ți se pare că aș fi tâmpit? (te rog să ții răspunsul pentru tine). Apa e perfectă. Poți să înoți, poți să te benoclezi la pești, poți să faci pluta un ceas fără să te deranjeze cineva. E paradis, omule!
Ce altceva aș mai putea face?
Ai putea să te plimbi pe țărm. E o potecă pe care o poți urma destul de mult timp, de pe care ai o priveliște magnifică:
Sau poți arunca un ochi în fostele mine, acum părăsite și folosite ca garderob:
Dacă mai ai cinci minute libere în timpul serviciului :), poți citi și despre o altă insulă care mi-a plăcut la nebunie.
Drumuri bune îți doresc!
