Caut o cazare la munte. O cabană decentă, curată și liniștită, cât mai aproape de creierii munților. În mijlocul pădurii sau pe un plai. Exclus zona de gratargii.
Ce găsesc? Sute de cabane sau vile „tradiționale”. Tradițional- în ce sens? Avem o tradiție a turismului montan, alta decât ascunsul prin munți, când năvăleau turcii?
Cu o frenezie greu de înțeles, investitorii cheltuie sume frumușele ca să facă niște oribilități.
Foarte mult lemn. Neapărat lăcuit. Ca pe vremea dacilor, te-ai prins. Uneori și ars, și lăcuit. Am văzut dormitoare care păreau să fi fost carbonizate de flăcări cu o zi în urmă și proprietarul n-a avut timp să le repare. Cui îi place să doarmă într-un pat cu grinzi mistuite de foc? Mie nu.
Gresie până la tavan. OK, e piatră naturală, dar NU VREAU SĂ DORM ÎN PEȘTERĂ. Stră-străbunii mei au ieșit din caverne acum zeci de mii de ani și nu intenționez să fac traseul invers.
Unde se oprește gresia începe tapetul. Roșu aprins și înflorat, fix ca-n timpurile lui Scorillo, mânca-l-ar tata de tapet tradițional.
Coarne de cerb peste tot. Uneori cu cap cu tot. La munte, tradiția pare să presupună retezarea cefei oricărui animal care are imprudența de-a ieși în calea proprietarului de cabană. După ce-i întrerupe cerbului circuitul, proprietarul îi ia capul și-l atârnă deasupra patului. Sau în restaurant. Tradițional.
Lângă capul de ciută tânără e atârnată o icoană. Tradițional, ca-n creștinism.
Păsări și animale împăiate. Fazani, jderi, șoimi, nevăstuici. Prăfuite (ia să te văz eu pe tine, cum scuturi penele șoimului?!), cu ochi din mărgele.
Și piei belite. Cu cât mai multe, cu atât mai bine- la picioarele patului, pe pereții restaurantului, în fața șezlongului. Că așa îi plăcea lui Decebal să stea, cu cracii întinși pe spinarea epidermei de urs.
Pe pat găsești prosoape învârtite sub formă de lebădă, iar la capătul patului un buștean lăcuit de fag, pe care să-ți lași chiloții când te culci. Deasupra e o plasă de siguranță, să nu-ți cază ceva pe cap când vine proprietarul să repare tavanul.
Într-o cabană am găsit lebede pupându-se pe etajera de sticlă de deasupra căzii. Îmi imaginez un film tradițional de groază românesc, cu nenorocite de lebede din astea luându-și limba în gură pe unde nici nu te aștepți: deschizi debaraua, hop cu lebedele îmbârligate!
Toată lumea știe că lebăda e pasărea de munte tradițională. De cele mai multe ori poate fi văzută păscând alături de capra neagră
Stâlpii barului din recepție sunt sculptați în motive maramureșene, tradiționale în Prahova. Lângă bar e un pitic, deasupra barului sunt atârnate halbe de bere nemțești, iar alături un frigider brănduit mare cu o marcă de apă.
Într-o altă cabană tradițională ești obligat să-ți lași pantofii la intrare, ca să nu murdărești mocheta patronului. Până-n cameră lipăi în papuci- care nici măcar nu sunt de unică folosință, fiindcă dacii nu au lăsat tradiția opincilor de uz unic. Din păcate, dacii nu au lăsat nici tradiția odăilor încălzite bine peste noapte, și nici a sulului de hârtie igienică- e destul de trist să citești, în 2018, recenzii ale turiștilor care n-au avut cu ce să se șteargă prin dos, dimineața, după ce toată noaptea le-au dârdâit bucile de frig.
Televizor cu diagonala de 2 km, pus pe o buturugă lăcuită. Exact cum era pe vremea lui Deceneu, când se uita el la meciurile blătuite dintre Avântata Sacidava și Victoria Tapae.
Draperii negre la dormitor. DRAPERII NEGRE! A murit Mazilu, sau ce? L-ați omorât tradițional?
Mobilă neagră, fotolii mov, perdele cu ciucuri. Dracula style, brazărs!
Aplice de tavan ca niște buturugi cu coșuri de lampă tradiționale, în care ard becuri economice tradiționale.
Fântână cu roată în curte, acoperită cu carton bituminos tradițional.
Porcării deloc tradiționale, de fapt. O adunătură pestriță de obiecte urâte și fără nicio legătură între ele, cumpărate de soția patronului de prin diverse magazine de bun gust, unde totul e trei la ținți lei. Nu face să-ți bați capul cu arhitectul sau designerul, că e proști, ce știe ei. Și mai e și scumpi ai dracului, cât profitul pe-o săptămână.
Pe lângă Poliția Modei, în România ar trebui înființată și o Poliție a bunului gust în turism. S-ar scoate bani frumoși din amenzi.
PS: M-a mai enervat ceva odată, dar am avut noroc și de locuri frumoase.
Bravos!